Preotul Marius Moşteanu:„In Duminica Floriilor suntem egali la porţile Cetăţii Ierusalimului”
Publicat de Liliana Fustanela, 11 aprilie 2020, 20:38 / actualizat: 12 aprilie 2020, 5:57
„Intrarea Mântuitorului în Ierusalim îi pregăteşte pe creştinii care au postit sau nu au postit, care au avut drumul bisericii sau nu l-au avut. Îi pregăteşte și pe cei care care s-au închinat și pe cei care nu s-au inchinat pentru venirea lui Hristos, în cetatea sufletelor noastre, pentru a ne uni cu noi înșine. Acum suntem egali. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi această stare de egalitate ne duce la porţile Cetăţii Ierusalimului. Astăzi, fiecare se transformă, iar încercarea, izolarea, prin care trecem, ne arată că aproapele nostru nu ține de distanță și timp, ci de gândul nostru care poate subjuga și distanța și timpul „, spune preotul paroh Marius Moşteanu, de la Biserica Sf.Nicolae Vechi din Constanţa, prin interviul realizat de Liliana Fustanela.
L.F: Învierea Domnului Issus Hristos este o sărbătoare a Luminii, a vieții, a speranței și a iubirii dintre noi, dar până la acest moment, pe creștinii ortodocși îi așteaptă Săptămâna Patimilor. Ea debutează cu Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Care este semnificația acestei sărbători, părinte Marius Moșteanu ?
M.M: Această zi are o semnificaţie foarte amplă, pentru că îi pregătește pe toți creștinii care până acum au postit sau nu au postit, s-au închinat sau nu s-au închinat, au avut în minte și drumul bisericii sau nu l-au avut. Iată că, acum suntem egali. Egalitatea în sensul cel mai frumos și creștinesc al cuvântului este dată de faptul că Dumnezeu ne iubește pe toți. Chiar în Noapte de Paști, veți auzi un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur care se adresa în secolul al IV-lea enoriașilor: „Apropiați-vă, iată vițelul este îngrășat! Și cei care ați postit și cei care nu ați postit!” Aşadar, această stare de egalitate este una care ne aduce la porţile Cetăţii Ierusalimului. Ca eveniment istoric, ştiţi că, deja Mântuitorul era înconjurat de o anumită aură de viitor împărat şi orice împărat intra în cetatea de scaun, să spunem aşa, venea cu un mesaj.
L.F. : Dar, el a intrat călare pe un măgar şi nu triumfal pe cal.
M.M: Da, mesajul era implicit în sensul că, exista un obicei ca cel care voia să vină la conducere îşi prezenta, cam cum ar fi acum la noi, un program de guvernare. Dacă intra călare pe cal, cu armură, era clar că urma o perioadă de războaie şi cuceriri, dacă intra smerit, însemna că urma o perioadă culturală, o perioadă în care se punea accent mai mult pe treburile interne ale cetăţii, cam aşa îl vedem pe Mântuitor intrând, chiar dacă unii l-ar fi vrut călare, ar fi vrut să elibereze poporul de robia romană. Iată, vedem şi astăzi este la fel. Unii îl aşteaptă pe Hristos ca venind să desfacă această distanţare socială, ori Hristos nu pentru asta vine. Hristos vine să ne unească cu noi înşine, cu sufletul nostru, cu posibilitatea de a ne introspecta şi a ne da seama de valorea pe care el însuşi ne propune să o cunoaştem.
L.F.: Ce sfaturi aveţi pentru cei care se tem în această perioadă?
M.M: Cuvântul eliberator este acela că Hristos intră în cetate, dar în cetatea sufletului. Dacă vom şti să punem accent pe noi înşine şi să personalizăm tot acest eveniment al Intrării Mântuitorului în Ierusalim şi să ştim a aşeza în loc de haine sau ramuri de finic înaintea Mântuitorului, ( ni se cere măcar anul acesta, nu ştim cum va fi la anul, nici anul trecut nu ştiam cum va fi anul acesta), trebuie să aşezăm gândurile noastre. Nu o să mai tăiem salcie, cum tăiam anii trecuţi, să ajungă la toată lumea, va fi numai un gest simbolic pe care preotul îl va binecuvânta în cadrul Sfintei liturghii, dar important este să înţelegem că Hristos vine azi, personal, la fiecare în parte. Fiecare dintre noi se transformă într-o cetate, într-o cetate, în care îl aşteptăm pe Hristos cu gândurile noastre. Copiii care veneau şi strigau: „Osana, Fiul David, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!”, este fiecare gând de al nostru. Fiecare gând de al nostru este un copil pe care îl lăsăm să se facă mare sau nu îl lăsăm. Il lăsăm să se facă fericit sau ne purtăm altfel cu el. Iată că putem spune că anul acesta nu vine altfel, vine complet.
L.F.: Trecem prin Săptămâna Patimilor printr-o încercare neaşteptată, pandemia ne obligă să stăm în case şi iată, într-un fel e o privare, o putem socoti, privarea de libertate, un exerciţiu de apropiere faţă de Dumnezeu şi Duhul Sfânt?
M.M: Eu am faţă de această perioadă o înţelegere creştinească. Şi anume: nimic nu este uşor. Îmi aduc aminte de părintele Arsenie, Dumnezeu să-l odihnească, duhovnicul meu de peste 35 de ani, care spunea aşa: „Tată eu îl văd pe Hristos în corabie. A învăţat mulţimile şi se urcă în corabie să treacă pe cealaltă parte a mării şi, se iscă o furtună. După ce îşi aşează toate cunoştinţele de navigatori, apostolii se duc la Hristos, care chipurile adormise şi îi spun: „Doamne, trezeşte-te că pierim!”, iar acesta le răspunde cu blândeţe: „Vă şi văzurăţi pe fundul mării cu mine cu tot. Haideţi, să trecem pe malul celălalt !” S-a potolit marea şi au trecut. „ A, voi voiaţi să ajungeţi dincolo, cu corabia fără încercări?!, a mai zis Hristos. Ei, nu se poate aşa. Cam în situaţia asta, ne aflăm şi noi. Dacă avem conştiinţa că Hristos este cu noi şi corabia nu se poate scufunda, să nu uităm însă, că pe malul celălalt, nu se poate ajunge fără jertfă. Nu se poate ajunge, dacă nu înfruntăm lucrurile, dacă nu suntem atenţi cu ceea se întâmplă, dacă nu cumva am uitat că de fapt, nu se întâmplă nimic fără ca Dumnezeu să ştie, nici măcar un fir de păr din cap nu se mişcă , înseamnă că Dumnezeu ştie şi de încercarea aceasta.
L.F.: Putem completa că rugăciunea inimii nu ne poate ţine în izolare, pentru că ne pune în legătură cu semenii noştri, chiar dacă nu suntem lângă ei.
M.M: În afara de asta, trebuie să înţelegem că aproapele nostru nu ţine de distanţă şi de timp, aproapele nostru ţine de gândul nostru care, poate, şi timpul şi distanţa să le subjuge.
Redactor: Liliana Fustanela
Foto: Arhiva Radio Constanţa
