Ascultă Radio România Constanța Live

bilanţ si perspective

Sindicaliștii din învățământul preuniversitar constănțean vor modificarea Legii Educației Naționale !

Sindicaliștii din învățământul preuniversitar constănțean vor modificarea Legii Educației Naționale !

Publicat de aurelia.mierlus, 15 ianuarie 2015, 14:56

Analizând rezultatele inițiativelor sindicale ale anului calendaristic 2014, atât la nivel național cât și la nivel local, liderii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, spun că au parcurs un an bun, în care au recâștigat și recuperat o serie de drepturi de natură legislativă și salarială.

“Am reuşit să obţinem, la începutul anului 2014, o creştere salarială pentru colegii noştrii cu o vechime mai mică de 6 ani, am reuşit să obţinem printr-un acord creşterea salarială pentru toţi membrii noştri de sindicat, din categoria personalului didactic, în câteva tranşe de câte 5% în anii 2015, 2016, 2017. Am obţinut 150 de Euro pentru formarea profesională a profesorilor şi avem asigurări că acest proiect va continua. Deasemenea vor fi deblocate 2500 de posturi pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, în următorii 2 ani” a precizat preşedintele sindicaliştilor, Mitică Iosif.

Membrii de sindicat, a completat Mitică Iosif, pot obţine un card de reducere de 15 bani pe litru de benzină. Acelaş avantaj îl au şi persoanele din familia lor. Până acum au fost solicitate 1006 carduri.
Pentru anul 2015, sindicaliştii din învăţământ îşi propun ca prioritare lobby-ul, consultarea și negocierea pentru modificarea legislației pe care se bazează activitatea din învățământul preuniversitar, respectiv Legea Educației Naționale și Legea Salarizării.

În același timp, preocupările se vor axa pe:
– monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile membrilor de sindicat pentru evitarea abuzurilor angajatorilor și aplicarea corectă a legislației;
– mobilizarea pentru obținerea unor noi drepturi pentru toate categoriile de personal care să le ofere un statut social , financiar și profesional cât mai apropiat de standardele europene;
– îmbunătățirea comunicării cu partenerii de dialog social de la nivel local implicați în sistemul educațional pentru buna desfășurare a procesului instructiv-educativ;
– dezvoltarea serviciilor acordate membrilor de către sindicatul județean.
aureliamierlus@radioconstanta.ro

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 18:23

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării

Guvernul spaniol a anunţat trei zile de doliu naţional, de joi, 31 octombrie, și până sâmbătă, 2 noiembrie, în urma celor mai grave...

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării
Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:40

Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul

O fetiţă de doar o lună a murit carbonizată într-un incendiu care a mistuit, miercuri, o casă din localitatea constănţeană Oltina. Alţi 4...

Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul
Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:07

Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a implementat un nou sistem de alarmare pe platforma Petromidia...

Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari
Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 14:05

Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane

Ministerul Finanţelor și Autoritatea Vamală Română anunță operaționalizarea primului sistem fix de scanare cu raze X pentru autocamioane din...

Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:43

UCRAINA: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat în mod deschis, pentru prima dată de la începutul războiului, posibilitatea de a negocia un...

UCRAINA: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:01

CONSTANȚA: În foarte multe zone din oraș, bulevardele și străzile pe care s-a lucrat au asfaltul surpat. Care este cauza?

Marile proiecte de mobilitate urbană din municipiul Constanța, precum și cele care vizează înlocuirea rețelelor de apă rece și de...

CONSTANȚA: În foarte multe zone din oraș, bulevardele și străzile pe care s-a lucrat au asfaltul surpat. Care este cauza?
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 12:53

NĂVODARI: Doi pietoni s-au aruncat intenționat în fața unor autoturism. Ce recomandă Poliția

În orașul Năvodari, în decurs de câteva zile, doi bărbați s-au aruncat intenționat în fața unor autoturisme aflate în mers. Astfel, pe 16...

NĂVODARI: Doi pietoni s-au aruncat intenționat în fața unor autoturism. Ce recomandă Poliția
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 10:32

Județul CONSTANȚA: Incendiu la o locuință. Un copil de doar o lună a fost găsit carbonizat

Un incendiu a izbucnit astăzi în Oltina, la o locuință în care copil de o lună a fost surprins în interior. Echipele de intervenție din...

Județul CONSTANȚA: Incendiu la o locuință. Un copil de doar o lună a fost găsit carbonizat