Medicul Gabriel Pănculescu: Postul are efecte benefice asupra sănătății, dacă sunt respectate câteva reguli
Publicat de Adina Sîrbu, 18 martie 2024, 07:12
De astăzi, creștinii ortodocși și greco-catolici intră în Postul Paștelui. Cei care îl respectă cu strictețe au renunțat deja de o săptămână la carne, weekendul tocmai încheiat fiind ultimul în care au mai consumat lactate și ouă.
Postul Paștelui este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi mari, iar anul acesta postul dinaintea Învierii Domnului începe luni, 18 martie, și se încheie pe data de 4 mai. Pe durata celor 7 săptămâni, doar pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 28 aprilie, în Duminica Floriilor, este dezlegare la pește.
Medicii spun că, în general, postul are efecte benefice asupra sănătății, însă, trebuie respectate câteva reguli. Explică dr. Gabriel Pănculescu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice.
La ce ar trebui să fim atenți dacă ținem post?
Ar trebui să fim atenți în primul rând să avem o parte de toți nutrienții necesari: lipide, proteine și glucide. Din păcate, o să fie ceva mai greu la partea de proteine, pentru că, așa cum știm, postul înseamnă să renunțăm pentru o perioadă la produsele din carne, la brânzeturi, la ouă, însă trebuie știut faptul că avem la dispoziție surse alternative de proteine de calitate, așa cum găsim în semințe, în tofu,chiar preparate de soia, și ne putem baza pe acestea. Inclusiv sunt unele legume care ne pot ajuta, de exemplu spanac, broccoli, sparanghel.
Postul are efecte benefice asupra sănătății?
În special pentru oamenii care au, de exemplu, probleme renale, unde oricum trebuie limitat aportul de proteine, aportul de carne, dar și pentru restul populației. Așa cum știm, dieta care s-a dovedit până cum ar fi cea mai benefică din punct de vedere al sănătății pe termen lung este dieta mediteraneană, care nu se bazează pe consumul de carne. Acolo avem mai degrabă legume, uleiuri, dar și pește. Și așa cum știm, există zile de dezlegare la pește.
Care sunt categoriile care ar putea avea probleme de sănătate din cauza unui post restrictiv?
Nu se recomandă ca femeile gravide să țină post, femeile care alăptează, anumiți pacienți, în funcție exact de recomandările medicului curant, anumiți pacienți care suferă de anemii, de boli psihiatrice, de tuberculoză, dar în afară de aceștia, în general, postul este recomandat și, de câteva ori pe an, câteva zile, este foarte bine să ne bazăm mai degrabă pe partea de legume și pe partea de semințe și nuci.
În acest context, ANPC a anunţat controale în perioada următoare la produsele de post și le recomandă consumatorilor să cumpere astfel de alimente numai din locuri autorizate care respectă indicaţiile de temperatură şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doresc să reclame lipsa de calitate sau conformitate a unui produs. Oamenii mai sunt sfătuiţi să citească atent etichetele produselor şi să nu le cumpere pe acelea care nu prezintă informaţii clare despre ingrediente.
Redactor: Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Unsplash