Weekend plin de evenimente, din sudul litoralului până la Tulcea
Publicat de Adina Sîrbu, 22 iulie 2023, 11:24
În aceste zile, turiștii și localnicii au parte de evenimente pentru toate gusturile și vârstele, organizate de la 2 Mai și Mangalia, trecând prin Constanța, Mamaia și Năvodari, până în nordul Dobrogei, la Tulcea.
La Constanța, Muzeul de Artă Populară găzduiește, până duminică, pe platoul din fața instituției, manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar şi decorativ” la care sunt prezenți artizani din toate regiunile țării.
Tot în Centrul Vechi, lângă Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, continuă Târgul de Artă și Antichități „Art & Craft Constanța Revival”. Astăzi, de la 18,30 și 19,30 au loc ateliere gratuite de creație pentru copii: HandCraft „Covorașe Magice”, sub îndrumarea artistului plastic Sonia Matei, iar duminică, vor fi ateliere gratuite de pictură pe magneți, sub îndrumarea artistului plastic Mariana Scridon din echipa Color World – Constanța.
JazzUP Sea Festival continuă în Piața Ovidiu, la Farul Genovez și la Muzeul de Artă, cu spectacole de jazz, expoziții de artă și strângeri de fonduri.
„Caravana Dansului Popular” aduce, până la finele lunii, 10 spectacole coregrafice în zece localități constănțene. Astăzi caravana va poposi în Năvodari. Spectacolele sunt susținute de ansamblul „Dance Sea-mphony”, care a obținut, în 2022, marele premiu la cel mai mare Festival de Folclor din Europa, desfășurat în Franța.
Un alt festival de tradiții, turcești de data aceasta, are loc la Mangalia. A doua ediție a Festivalului „Baclavaua de Aur 2023” se deschide astăzi, la ora 17,00. Până duminică, pe platoul din fața Casei de Cultură, Uniunea Democrată Turcă din România vă invită să savurați preparate tradiționale și un spectacol susținut de ansambluri de copii și ansamblul de dansuri turce ”Tuna” din Tulcea.
Iubitorii de mișcare, sunt așteptați la Campionatul Național de Street Lifting pe plajă, în Mamaia Nord. Sportivi din toată țara se întrec într-o competiție de tracțiuni și flotări la paralele și masă, iar atleți talentați vor face demonstrații de gimnastică urbană stradală. Un concurs de tracțiuni, flotări și genuflexiuni are loc și pentru sportivi amatori, băieți și fete, care doresc să-și testeze limitele.
Seara, de la ora 20,30, OMD Mamaia-Constanța vă invită în Piațeta Cazino din Mamaia la recitalurile susținute de Anda Adam și Adda.
La Constanța, artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski„ au pregătit pentru această seară, de la ora 20,00, spectacolul liric”Beyond the Sea”, bazat pe cele mai reprezentative șlagăre americane al anilor ΄60,΄70, ΄80, ΄90, precum „ Only you”, Let’s twist again”, „Just a gigolo” sau „Hit the road, Jack”. Duminică, sunteți invitați la ”Farmecul muzicii”, un spectacol de arii, duete și coruri celebre din opere și operete precum „Aida”, „Traviata”, „Boema”, „Bal mascat” sau „Tosca”. Intrarea este liberă.
Pentru iubitorii de teatru, reprezentațiile SEAS 2023 au loc la Teatrul de Vară Soveja și pe scena din Parcul Arheologic din centrul Constanței. Sâmbătă, de la ora 21,00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „Fazanul” de Georges Feydeau, regia Alexandru Mâzgăreanu, iar duminică, de la aceeași oră, în Parcul Arheologic, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „Lecția” de Eugen Ionesco, regia Felix Alexa.
La 2 Mai, în sudul litoralului, începe a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. Vor fi peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită – concerte și proiecții de film în aer liber, competiție de spectacole de teatru și scurtmetraje, expoziții de artă, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație. Concertul din deschiderea festivalului este susțint de Taraful Șaraimanii din Clejani.
La Tulcea, în această seară, la ora 21,00, se încheie Caravana Filmului Românesc, cu proiecția filmului ”Nunți, botezuri, înmormântări”, în regia lui Alexandru Lustig. Orașul găzduiește și evenimentul „Echitație la Porțile Deltei Dunării”, un concurs de Working Equitation. Pe lângă competiția propriu-zisă, de la ora 16,00, Denis Ștefan, actor și pasionat de cai, va oferi o demonstrație de dresaj.
Mâine, EUdivers dă startul evenimentului Săptămâna Interetnică, în cadrul căruia, până pe 29 iulie, în fiecare seară, de la ora 20,00, pe scena din Piața Civică din Tulcea vor susține spectacole ansambluri ale minorităților din Dobrogea.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Ovidiu Oprea