(FOTO-VIDEO) TULCEA: Filmul amplei intervenții de stingere a incendiului de la azilul pentru vârstnici
Publicat de Adina Sîrbu, 30 iulie 2024, 06:24 / actualizat: 30 iulie 2024, 13:50
ISU Tulcea, prin purtătorul său de cuvânt, sg. maj. Daniel Năstase, a transmis aseară filmul intervenției pentru stingerea incendiului care a cuprins clădirea azilului de bătrâni din municipiul Tulcea, dar și un mesaj de mulțumire pentru toți cei implicați.
Mesajul este în principal unul de mulțumire tuturor structurilor și instituțiilor angrenate pentru gestionarea situației de la azilul de bătrâni din municipiul Tulcea, dar și personalului stabilimentului și populației din zonă care s-a implicat exemplar. Implicarea, pregătirea, unitatea și comunicarea sunt ingredientele unei bune rețete în situații de urgență!
Desfășurarea cronologică a evenimentelor, de la primul apel la 112 și până la finalizarea intervenției:
16.40 – Apel la numărul unic de urgență 112 care anunța în dispeceratul ISU Tulcea un incendiu la un stabiliment pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, îîn care se aflau 40 de beneficiari și 7 membri ai personalului de îngrijire;
16.47 – Primele echipaje de stingere ajung la fața locului și evaluează situația. În afara locației, pe trotuar sunt deja persoane în vârstă evacuate de două echipaje ale Poliției de Frontieră Tulcea, de personalul stabilimentului și vecini;
– Pompierii intervin pentru evacuarea beneficiarilor și pentru crearea dispozitivului de intervenție, pentru a proteja vecinătățile și localiza incendiul care se manifesta violent la acoperișul a două clădiri;
– Poliția, Jandarmeria, Poliția Locală sunt deja la fața locului și facilitează intervenția ambulanțelor și a personalului medical;
16.55 – Este activat Planul Roșu de Intervenție din cauza numărului mare de persoane implicate în incendiu;
– Forțele de intervenție sunt suplimentate cu încă două autospeciale, o autoscară pentru intervenție și stingere la înălțime, 3 echipaje SMURD, echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, echipaje ale Poliției Române, Jandarmeriei Tulcea, Poliției Locale Tulcea, Primăriei Municipiul Tulcea, iar la Spitalul Județean de Urgență Tulcea este suplimentat personalul medical pentru eventualele victime care ar fi avut nevoie de îngrijiri de specialitate;
– Este alertat Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Tulcea pentru identificare unor spații de cazare a beneficiarilor și pentru asistența de specialitate a acestora;
16.57 – Toate persoanele aflate în incinta clădirii pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și personalul care îi deservea sunt evacuate în siguranță, iar echipajele medicale le oferă asistență medicală;
– Pompierii intervin pentru mai bine de 3 ore pentru lichidarea incendiului și limitarea propagării acestuia;
17.40 – Beneficiarii sunt transportați în siguranță astfel: 7 persoane la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale care nu au legătură cu situația din care acestea proveneau, 33 de persoane sunt transportate la două unități de cazare și îngrijire identificate de Serviciul de Asistență Socială.
19.40 – Incendiul este declarat lichidat.
Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un aparat de climatizare defectat în timpul funcționării. În urma incendiului, au ars: un autoturism, acoperișul pavilionului central, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de mp și acoperișul unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 60 de mp.
Faptul că personalul centrului de îngrijire a acționat imediat ce colegii de la Poliția de Frontieră au observat incendiul și, împreună au sunat la 112 și au început evacuarea persoanelor în vârstă, a făcut ca în urma acestui eveniment de amploare să nu fie victime!
Prin activarea Planului Roșu de Intervenție, toate instituțiile statului au fost alertate, iar prin pregătirea și exercițiile pe care le facem împreună, aratăm încă o dată, indiferent că suntem pompieri, polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, asistenți, ambulanțieri, polițiști locali, angajați ai primăriei, personal medical al spitalului, personal al centrelor de asistență, că lucrăm bine în echipă, că știm fiecare dintre noi să ne îndeplinim misiunea și scopul DE A PROTEJA ȘI AJUTA CETĂȚENII!
Mulțumim pe această cale în primul rând personalului bine pregătit al Centrului, colegilor de la Poliția de Frontieră, care au acționat imediat pentru evacuarea beneficiarilor, populației civile care nu a stat nepăsătoare intervenind pentru evacuare și pentru a proteja vecinătățile până la sosirea salvatorilor, instituțiilor implicate și personalului acestora care au dovedit încă o dată, prin implicare, profesionalism și devotament, că siguranța cetățenilor este mai presus de orice! Mulți dintre aceștia, indiferent că vorbim de medici, asistenți, personal auxiliar din cadrul Spitalului de Urgență Tulcea, Primăria Tulcea, au lăsat tot ce făceau în timpul liber și s-au prezentat la datorie!
Redactor: Adina Sîrbu