Despre matematică și dăruirea unor profesori
Publicat de , 11 mai 2017, 15:20 / actualizat: 12 mai 2017, 9:22
Școala în sine este o noțiune abstractă. Ea capătă suflet, inimă și minte datorită dascălilor și elevilor, într-un proces complex și fără de sfârșit, de comunicare, de relaționare, de respect reciproc.
Cei ce aparțin școlii românești de acum douăzeci-treizeci de ani au nostalgia unei educații făcute temeinic, cu devotament, de către omul aflat la catedră. Știam ce înseamnă prețuirea unui profesor. Nu îmi imaginez cum ar fi fost să nu îi respectăm pe dascălii noștri. Cu trecerea timpului ne-au rămas în memorie, selectiv, lecțiile unora dintre ei.
În orașul Constanța, la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, matematica a fost întotdeauna o disciplină al cărui studiu a atins niveluri ridicate de performanță. Premiile la olimpiadele naționale și internaționale au fost numeroase, rezultatele elevilor remarcabile. Ele s-au datorat, firește, și profesorilor care au creat cu adevărat o școală performantă de matematică.
Foștii elevi ai colegiului, astăzi ei înșiși profesori de matematică, și-au propus să omagieze activitatea dascălilor lor, într-o acțiune ce a avut loc la Universitatea ”Ovidius” din Constanța.
Facultatea de Matematică şi Informatică a universităţii, în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România a organizat o sesiune dedicată profesorilor Constantin Caragea şi Gheorghe Andrei, foşti profesori de matematică la Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân”, ca un omagiu pentru întreaga lor contribuţie la dezvoltarea învăţământului matematic în Constanţa.
În cadrul sesiunii au conferenţiat cercetătorul Mihai Cipu de la Institutul de Matematică al Academiei Române din Bucureşti şi profesorul Wladimir Boskoff, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică.
Despre alegerea carierei de profesor de matematică, domnul profesor Constantin Caragea a declarat:
Domnul profesor Gheorghe Andrei a precizat:
(interviuri realizate de Aura Mierluș)
Unul dintre foștii elevi, acum profesor universitar în Statele Unite ale Americii, spunea:
Îi datorez enorm profesorului Caragea care mi-a marcat anii de liceu ca atâtor generaţii de elevi. După atâţia ani de experienţă proprie, fiind în contact cu foarte multe persoane care predau matematică în instituţii din România, Franţa şi Statele Unite, pentru mine profesorul Caragea este cel mai bun profesor de matematică pe care l-am întâlnit vreodată! Căldura umană cu care propagă elevilor săi pasiunea pentru matematică îl fac unic. După atâţia ani, amintirea mea cea mai vie din anii de liceu este legată de întâlnirile din iarna lui 1979 cu profesorul Caragea între 7 şi 8 dimineaţa la Liceul Mircea. Deşi începea orele la 8 venea cu o ora mai devreme (în acea iarnă ţin minte am avut multă zăpadă) ca să pregătească pentru olimpiade patru elevi (unul din ei eram eu,în clasa a IX-a).
Îi datorez foarte mult şi profesorului Gheorghe Andrei. În anul 1989, ca inspector de matematică, m-a ajutat să ajung la liceul din Năvodari. Persoane mai tinere poate nu înţeleg, dar, în vara 1989, o regulă din învăţământul superior românesc spunea că în oraşele mari precum Bucureşti, Constanţa, nu poate fi angajat nici un proaspăt absolvent. Profesorii Caragea şi Andrei m-au protejat şi ajutat enorm în acele momente dificile.
Le urez amândurora ani mulţi şi fericiţi!
Birant Ramazan Universitatea din Nevada Reno
Institutul de Matematică al Academiei Române
Un alt mesaj sosit din Franţa este plin de recunoştinţă:
„De-a lungul celor patru ani cât v-am fost elevi la Liceul Mircea cel Bătrân (’94-’97), ne-aţi făcut unul dintre cele mai mari cadouri posibile. De la început, aţi ştiut să ne stârniţi curiozitatea şi dragostea pentru matematică. Ne amintim şi acum cu mare plăcere de cercurile de sâmbătă dimineaţă, de răbdarea şi dăruirea dumneavoastră. Eforturile susţinute pe care le-aţi făcut de-a lungul celor patru ani ne-au ajutat să creştem, intelectual şi sufleteşte.
Suntem în continuare invidiaţi de colegii noştri din universitate cărora le povestim despre anii aceştia minunaţi. Amândoi studiem şi predăm matematică şi tindem să va emulăm cu orice ocazie. Nu e deloc uşor, dar e natural că artiştii adevăraţi să fie greu de copiat !
Va mulţumim şi va felicităm încă odată pentru tot ce aţi făcut pentru noi şi pentru atîtea alte generaţii de elevi!”
Nicu Mihalache: Université Paris Est Créteil
Ramona Anton: Université Pierre et Marie Curie
Invitați în această seară sunt : profesorul Gheorghe Andrei, omagiat la această manifestare, prof. univ. Dr Viviana Ene și lector univ. Dr Denis Ibadula.
Vă aștept la emisiunea ”Stil de viață” de la ora 18.05
Steliana Bajdechi