Jumătate dintre români nu vor refugiați în țara noastră
Publicat de ,
9 aprilie 2016, 13:50
Mai mult de jumătate din români nu sunt de acord cu prezenţa refugiaţilor pe teritoriul României, sunt împotriva cotelor de refugiaţi impuse şi consideră că aceştia ar trebui plasaţi în tabere speciale, arată un raport de cercetare realizat de Asociaţia Pro Democraţia.
45% dintre români asociază criza refugiaţilor cu războiul social, 31% cu conflicte religioase, iar aproape jumătate dintre români se simt în nesiguranţă în contextul crizei refugiaţilor.
În mai multe state europene, populaţia a asociat criza migranţilor cu scăderea siguranţei şi cu terorismul, mai ales după atentatele din Franţa şi Belgia, iar în prezent Uniunea Europeană se confruntă cu o alegere dificilă între corectitudine politică şi securitatea propriilor cetăţeni.
În plus, criza migranţilor a dus la un proces de reformare a regulamentelor europene în materie de azil. Un mecanism de corecţie a regulamentului Dublin ar însemna că se menţine regula fundamentală potrivit căreia primeşti azil în ţara în care pui piciorul, dar în condiţiile în care o ţară e sub presiunea unui val de imigranţi, atunci intră în funcţiune un mecanism de relocare către state membre.
Zborurile Tarom cu destinaţia Bruxelles vor fi reluate, parţial, începând cu data de 5 aprilie, în urma redeschiderii aeroportului Zaventem, a anunţat compania.
Având în vedere că aeroportul Zaventem este parţial operaţional şi că există anumite restricţii pe aeroport, după atentatul terorist care a avut loc, pasagerii trebuie să aibă boarding pass-ul sau rezervarea printată pentru a li se permite accesul în zona de check-in, mai informează Tarom.
Transportul public nu a fost reluat, iar accesul la aeroport este posibil doar cu autoturismele private şi taxiuri.
Aeroportul internațional din Bruxelles a fost redeschis duminică, la 12 zile după atentatele din capitala belgiană, relatează Reuters și AFP.
Terminalul de plecări al aeroportului Bruxelles-Zaventem a fost devastat de un dublu atentat sinucigaș pe 22 martie. O oră mai târziu, un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer în metroul din Bruxelles. Aceste atentate, comise la mai puțin de patru luni de la cele din Paris organizate de aceeași rețea a organizației jihadiste Stat Islamic, s-au soldat cu 32 de morți și 340 de răniți.
Primul dintre cele trei zboruri stabilite pentru duminică va avea ca destinație Faro în Portugalia, la ora 13:40 locală (11:40
GMT), având la bord doar 60-70 de pasageri. Curse aeriene sunt prevăzute, de asemenea, către Torino și Atena ulterior în cursul după-amiezii.
În cursul zilei de luni, sunt prevăzute și alte zboruri, printre care unul spre New York și altele spre Camerun, Gambia și Senegal.
Multe curse aeriene au fost redirecționate spre alte aeroporturi din Belgia, dar și din țări vecine cum este cazul aeroporturilor de la Paris și Amsterdam.
Pasagerii sunt supuși controlului la intrarea în aerogară, unde a fost sporit numărul de patrule militare și de polițiști.
Aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem este unul dintre cele mai mari din Europa, deservind circa 23,5 milioane de pasageri pe an. El asigură legătura cu 226 de destinații din întreaga lume, prin intermediul a 77 companii aeriene.
Zona temporară de check-in, construită după atentatele din 22 martie, va putea primi 800 de pasageri, ceea ce înseamnă cel mult șase zboruri pe oră, reprezentând o cincime din capacitatea anterioară a aeroportului.
Revenirea la capacitatea operațională maximă a aeroportului este prevăzută pentru finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie, înaintea începerii vacanței de vară.
AUDIO – Șase supecți arestați în cazul atentatelor de la Bruxelles
Publicat de ,
25 martie 2016, 07:29
Poliţia belgiană a reţinut, joi seara, șase persoane, în cadrul anchetei desfăşurate după atentatele de la Bruxelles.
Însă deocamdată autorităţile nu au dat nicio informaţie dacă printre ele se află şi cei doi bărbaţi implicaţi în atacurile de la aeroport şi metrou.
Autorităţile belgiene trebuie să facă faţă şi criticilor că nu au dat dovadă de suficientă vigilenţă.
Deciziile lor sunt din nou puse sub semnul întrebării, după ce, aseară, au redus gradul de alertă, după cum transmite din capitala Belgiei corespondentul Radio Romannia Actualități, Cerasela Rădulescu:
Între timp, miniştrii de interne şi de justiţie europeni au adoptat o declaraţie comună pentru completarea legislaţiei comunitare privind combaterea terorismului.
Va fi intensificat schimbul de informaţii între seviciile specializate din ţările membre iar registrul comun al pasagerilor din aeroporturi, va fi adoptat în aprilie şi va intra imediat în vigoare.
Românii răniți în atentatele de la Bruxelles se simt bine
Publicat de ,
24 martie 2016, 11:07
Parchetul belgian a identificat doi dintre teroriştii sinucigaşi implicaţi în atentatele de acum două zile de la Bruxelles, iar surse din poliţie au confirmat, pentru mai multe publicaţii, identitatea celui de-al treilea.
Un al patrulea bărbat, care s-a aflat şi el la aeroport, dar a fugit fără să-şi detoneze bomba, este căutat de autorităţi.
Corespondentul Radio România Actualități la Bruxelles, Cerasela Rădulescu:
Unul dintre teroriştii de la Bruxelles a fost arestat în Turcia şi expulzat, însă autorităţile belgiene l-au pus în libertate, a afirmat, miercuri, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
În replică, autorităţile belgiene au declarat că teroristul nu a fost deportat în Belgia, ci în Olanda şi că, oricum, nu pot aresta presupuşi militanţi expulzaţi de Turcia dacă nu există dovada că aceştia au comis o infracţiune.
Pe de altă parte, trei dintre cei patru români răniţi în atacurile teroriste de la Bruxelles sunt internaţi în spital. Medicii spun că ei sunt în afara oricărui pericol vital. Cel de-al patrulea a fost externat chair în ziua comiterii atentatelor.
În condiţiile în care aeroportul din Bruxelles rămâne şi astăzi închis, pasagerii care au bilete pentru Bruxelles la TAROM pot alege gratuit alte destinaţii. Ei vor putea zbura spre şi dinspre Amsterdam, Paris, Londra, Frankfurt şi Munchen.
O vastă operațiune antiteroristă a avut loc joi în mai multe orașe din Belgia, soldându-se cu uciderea a doi presupuși jihadiști, care reveniseră din Siria și care plănuiau să comită în curând „atentate de anvergură”, la o săptămână după atacurile sângeroase de la Paris, relatează AFP, citată de Agerpres.
Prim-ministrul Charles Michel a convocat în cursul serii o reuniune de criză. „Guvernul este decis să-i combată pe cei care vor să semene teroarea. Teama trebuie să schimbe tabăra”, a afirmat el.
„Nu avem cunoștință de amenințări concrete în viitorul apropiat”, a mai declarat el. Nivelul de alertă a fost ridicat totuși la 3, pe o scară de maximum 4, în întreg regatul, a anunțat purtătorul de cuvânt al premierului.
Operațiunea poliției belgiene are loc la o săptămână după moartea a 17 persoane în trei atacuri comise în Franța de trei jihadiști francezi asupra redacției jurnalului satiric Charlie Hebdo și a unui magazin evreiesc la Paris, și a respectiv asupra unei polițiste la periferia capitalei.
Principala intervenție a fost lansată cu puțin timp înainte de ora 18.00 (17.00 GMT) la Verviers, în estul țării. Aceasta viza un grup „pe punctul de a comite atentate de anvergură în Belgia”, care erau iminente, a explicat într-o conferință de presă procurorul Thierry Werts.
Suspecții „au deschis focul cu arme automate și cu arme de mână”, dintre care unele de tipul kalașnikov, a precizat el. Chiar răniți, presupușii jihadiști au continuat să tragă. „Doi suspecți au murit, un al treilea a fost reținut la fața locului. Niciun martor sau polițist nu au fost răniți”, a mai spus procurorul.
„Nicio legătură nu a fost stabilită în acest stadiu cu atentatele de la Paris”, a precizat la rândul său procurorul Eric Van Der Sijpt.
În total, au avut loc în jur de zece percheziții în întreaga țară, în principal la Bruxelles și în împrejurimi. Acestea vizau „o celulă operațională” ale cărei ținte erau forțele de poliție, a precizat parchetul.
Intervenția de la Verviers a fost declarată încheiată la ora locală 22.00 (21.00 GMT). La fața locului au fost ridicate patru arme de asalt kalașnikov și material care putea fi utilizat la confecționarea de explozibili.
Operațiunile erau încă în curs la Bruxelles vineri, la ora locală 00.30 (23.30 GMT), a indicat parchetul. „Munca cea mai importantă s-a făcut, dar sunt așteptate și alte arestări” în țară, a explicat procurorul Van der Sijpt.
„A fost o acțiune în forță, dar putem să ne bucurăm de eficiența poliției noastre, este un lucru care liniștește populația”, a declarat pentru AFP Marc Elsen, primarul din Verviers.
Belgia a fost ținta unui atentat în mai 2014, când un atac de la Muzeul evreiesc din Bruxelles s-a soldat cu patru morți. Francezul Mehdi Nemmouche, revenit în Siria cu câteva luni mai devreme, a fost inculpat în Belgia după ce a fost arestat la Marsilia.
Responsabili ai comunității evreiești au decis să anuleze cursurile și să închidă școlile vineri la Anvers și la Bruxelles, după ce au fost informați că acestea sunt potențiale ținte pentru atacuri, scrie site-ul Joods Actueel.
Suspecții de la Verviers erau trei tineri belgieni plecați să lupte în Siria care reveniseră de o săptămână, relatează media locale, citând surse polițienești. Ei fuseseră puși sub ascultare de poliție.
În ultimele ore, mai multe amenințări au fost făcute de internet de jihadiști belgieni. Conform datelor oficiale, peste 330 de belgieni au plecat să lupte în Siria, unde 50 au murit, în timp ce 101 au revenit în Belgia.
Verviers este considerat, alături de unele cartiere și suburbii ale Bruxellesului, unul dintre principalele locuri ale radicalizării islamiste în Belgia. Conform unei surse judiciare, operațiunea desfășurată joi a fost una belgiană „fără legătură cu operațiuni în alte țări”.
Justiția încearcă, de asemenea, să determine dacă există o legătură între Amédy Coulibaly, unul dintre autorii atacurilor de la Paris, și un presupus traficant de arme domiciliat în Belgia. Potrivit parchetului federal, s-a stabilit că acest bărbat ar fi cumpărat mașina lui Hayat Boumeddiene, partenera lui Coulibaly.