Cine menţine pe linia de plutire piaţa auto din România
Publicat de Bogdan Comșa, 29 noiembrie 2015, 17:01
Importurile de autoturisme second-hand au fost mai multe cu 13% în primele zece luni ale anului, decât în aceeaşi perioadă din 2014 – reiese din analizele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. Fenomenul a făcut posibil ca raportul dintre maşinile la mâna a doua şi cele noi achiziţionate de români să fie de aproape trei la unu.
În continuare, vânzările auto de pe piaţa românească au fost susţinute de persoanele juridice. Pe de altă parte, în funcţie de ţara de provenienţă, cele mai multe s-au cumpărat din România, Germania, Spania şi Franţa, mai rezultă din aceeaşi statistică.