TULCEA: Actualizarea limitelor amenzilor aplicabile în RBDD este contestată oficial de APRS.RO
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 februarie 2023, 13:34
Asociația Pescarilor Recreativi/Sportivi.RO (APRS.RO) a depus luni, în mod oficial, o petiție la Avocatul Poporului privind noile amenzi din Delta Dunării.
Conform unui comunicat de presă al APRS.RO, asociația s-a angajat să conteste modul în care au fost actualizate limitele amenzilor prevăzute în Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și a transmis instituției Avocatului Poporului o petiție prin care solicită sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea art.13 alin.4 din această lege.
Motivele petiției, ce a fost depusă prin intermediul avocatului asociației, Ovidiu Puțura, se referă, în principal, la textul de lege ce permite actualizarea limitelor amenzilor fără a stabili ce reprezintă actualizarea, care sunt criteriile obiective după care se poate face actualizarea, care sunt perioadele la care se poate face actualizarea, dar şi posibilitatea de a modifica amenzile stabilite inițial prin lege printr-un act administrativ, care în fapt modifică legea, toate acestea fiind neconstituționale.
APRS.RO se opune categoric unor asemenea măsuri disproporționate în raport cu pericolul social asociat și îsi justifică opoziția printr-un exemplu privind noua „actualizare” de anul trecut : simpla omisiune de a obține permisul de intrare în Delta Dunării (care pentru riverani este gratuit), se pedepsește cu o amendă ce a crescut de la 35 – 100 lei până la valori cuprinse între 5.000 și 10.000 lei, amenzi cu care se sancționează și fapte mult mai grave, care au un impact semnificativ asupra mediului înconjurător: „intrarea persoanelor și pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit, precum și recoltarea ori distrugerea ouălor păsărilor sălbatice”.
Potrivit asociației citate, din textul hotărârii adoptate se observă ușor că proporția stabilită inițial de legiuitor între diversele categorii de sancțiuni, dar și între limitele proprii ale acestora, nu s-a mai respectat, a devenit una arbitrară alterând astfel spiritul și litera legii.
„Actul normativ încalcă inclusiv principiile egalității şi proporționalității deoarece stabilirea cuantumurilor actuale ale amenzilor este realizată fără criterii obiective şi proporționale.
Consecința neclarității normei legale este caracterul disproporționat (majorări de 1000%) a măsurilor luate, care decurge evident din inexistența oricărui criteriu obiectiv de actualizare a limitelor amenzilor care să permită analiza legalității acestora raportat la textul de lege invocat ca temei al hotărârii”, precizează comunicatul de presă APRS.RO.
De asemenea, Asociația Pescarilor Recreativi/Sportivi.RO sesizează faptul că adoptarea hotărârii vizate nu a respectat dispozițiile legii cu privire la transparența decizională în administrația publică, cerințe obligatorii pentru asemenea categorii de acte normative.
Redactor – Daniel Țădăreanu