FOTO/Corbu: “Luptă pentru tine!”
Publicat de , 14 iunie 2017, 13:23
Asociaţia Centrul Cultural Corbu derulează în perioada iunie – august 2017 proiectul educativ pentru tineret “Luptă pentru tine!”. Proiectul se adreseaza tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, din comuna Corbu. Participă peste 80 de persoane, atât tineri cu ambiţii mari în carieră şi rezultate şcolare bune, cât şi elevi de nivel mediu. De asemenea, copiii aflaţi în situaţii de risc (abandon şcolar, consum de droguri sau alcool, tineri fără ocupaţie, etc) vor participa în acest proiect, se arată într-un comunicat de presă.
În timpul cursurilor, tinerii vor scrie eseuri, vor realiza lucrări plastice, articole sau alte materiale care să scoată în evidenţă cunoştinţele dobândite. De asemenea, vor avea loc deplasări tematice, atât în zone de risc, cât şi în medii elitiste, pentru conştientizarea ambelor aspecte ale societăţii. Scopul proiectului se realizează prin metode nonformale, prin organizarea unor activităţi antrenante, pe placul tinerilor şi cu impact pozitiv în rândul acestora, cu participarea unor ONG-uri şi instituţii cu competenţe în domeniile vizate.
Obiectivul general al proiectului urmăreşte reducerea abandonului şcolar şi încurajarea excelenţei în educaţie, prin conştientizarea riscurilor şi oporunităţilor, în rândul elevilor. Festivitatea de deschidere a proiectului „Luptă pentru tine!” a avut loc pe 13 iunie.