TECHIRGHIOL: Așezământul pentru mame și copii în dificultate va avea o grădină botanică
Publicat de Adina Sîrbu, 4 aprilie 2024, 18:08
Așezământul de la Techirghiol pentru mame și copii în dificultate va avea o grădină botanică, iar aceasta va servi și ca loc de terapie.
Anunțul a fost făcut de preotul Claudiu Banu, care a explicat că terasa de la etajul 2 al clădirii va fi reamenajată și transformată în grădină botanică, iar beneficiarele centrului se vor ocupa de plantarea și îngrijirea florilor. Va lua naștere, astfel, un loc verde, de relaxare, dar și de terapie, a spus preotul și inițiatorul proiectului.
Așezământul „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” de la Techirghiol a fost construit în urmă cu 3 ani, la inițiativa preotului Claudiu Banu, cu bani strânși din donații, iar de atunci funcționează la capacitate maximă. Centrul a oferit găzduire, de la declanșarea războiului din Ucraina, și pentru aproape 30 de mame refugiate, iar acum primește foarte multe solicitări din partea femeilor din comunitate aflate în situații dificile
Campania de strângere de fonduri continuă, pentru a construi un adevărat complex filantropic, de data aceasta, care va include, alături de Așezământul pentru mame și copii, un centru pentru 75 de vârstnici, dar și o secție specială, cu 10 locuri, pentru persoane dependente de alcool și supefiante.
Redactor: Florentina Stan/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Claudiu Banu