Evaziune fiscală de proporţii la Călăraşi
Publicat de , 2 noiembrie 2015, 09:28
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, duminică seara, cu propunerea de arestare preventivă 13 persoane reţinute în cursul zilei.
Din cercetările efectuate în cadrul unui dosar penal a rezultat că, în perioada 2010 – 2013, acestea, în calitate de administratori şi reprezentanţi legali ai 15 societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate.
Persoanele respective sunt bănuite că ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii şi servicii, în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro. Prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală este de 1 milion de euro.
Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, bănuiţii ar fi efectuat mai multe operaţiuni sau tranzacţii financiare, urmărind spălarea sumelor de bani. Aceştia ar fi efectuat transferuri de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau ar fi rulat banii prin conturile societăţilor, metodă prin care ar fi fost ascunsă originea ilicită a fondurilor, cauzând un prejudiciu de 2,5 milioane de euro.
Pe timpul cercetărilor efectuate în cauză, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor suspecţilor (construcţii şi terenuri) în valoare de aproximativ 1.600.000 lei, activitate ce va fi continuată pană la concurenţa prejudiciului creat.
Tribunalul Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă pe numele a 8 persoane, dintre care două se sustrag cercetărilor, procurorii dispunând faţă de alte 6 persoane măsura controlului judiciar.