Ascultă Radio România Constanța Live

ape uzate

CONSTANȚA: Lecție pentru un mediu mai curat pentru elevi din 5 țări europene

Publicat de Adina Sîrbu, 11 mai 2023, 13:11

Elevi de la Școala gimnazială Viceamiral „Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, alături de colegi și profesori din țările partenere ale proiectului european Save the nature, save the future – Grecia, Turcia, Cehia, Portugalia și România, au vizitat astăzi, 11 mai 2023, Stația de epurare Constanța Nord, pentru a cunoaște procesul tehnologic al tratării apelor uzate.

În camera de comandă SCADA – unitate care asigură automatizarea, monitorizarea și controlul proceselor tehnologice de la distanță, copiii au fost întâmpinați de specialiștii stației care le-au explicat oaspeților, dornici de a cunoaște lucruri noi, în ce constă epurarea apelor uzate preluate prin sistemul de canalizare.

Stația de epurare din zona de nord a municipiului Constanța a fost construită în anul 1967, fiind dotată doar cu o treaptă de epurare primară. Ulterior, cu sprijinul fondurilor europene, a fost ridicată o nouă stație, prevăzută cu tehnologie de epurare mecano-biologică avansată, cu capacitate de tratare pentru o populație echivalentă de peste 250.000 de locuitori. Aceasta deservește partea de nord a orașului Constanța, dar preia ape uzate menajere și pluviale și din stațiunea Mamaia, orașul Ovidiu și cartierul Palazu Mare. În acest an, tot cu sprijin european, urmează să fie montate panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică.

După descoperirea celor mai importante informații despre procesele mecanice, biologice și chimice în urma cărora apele colectate din rețeaua de canalizare a orașului sunt curățate de impurități și evacuate în Marea Neagră, la o distanță de 4 km în larg, reprezentantul companiei de apă i-a condus pe elevi să urmărească îndeaproape etapele de tratare din cadrul stației: zona grătarelor rare și dese, deznisipatorul, separatorul de grăsimi, bazinele biologice, camera de distribuție și decantoarele. Astfel, oaspeții au aflat că stația dispune de tehnologie de ultimă generație, având o funcționare complet automatizată, cu senzori de monitorizare pe toate etapele a parametrilor apei epurate.

Totodată, s-a  tras un semnal de alarmă privind sănătatea naturii, elevii fiind îndrumați asupra modului în care pot proteja rețeaua de canalizare, contribuind astfel la ocrotirea mediului și reducerea poluării. Chiuveta sau vasul de toaletă nu sunt echipate pentru resturi alimentare, uleiuri, obiecte solide, produse de igienă, materiale chimice ș.a., care pot afecta grav sistemul de canalizare. În acest sens, RAJA Constanța derulează permanent campanii de conștientizare a populației privind protejarea biodiversității și sănătății publice, în toate formele ei. De aceea organizează frecvent acțiuni cu rol de informare asupra calității apei și a mediului înconjurător, cu accent pe protejarea sistemului de preluare a apelor uzate.

Pe de altă parte, copiii au fost sfătuiți să consume cu încredere apa de la robinete, care este certificată ca aliment din punct de vedere calitativ și care este sigură pentru sănătate, fiind monitorizată permanent în laboratoarele societății.

Elevii au fost foarte atenți la explicațiile specialiștilor din domeniul apei, au adresat diverse întrebări referitoare la tehnologia funcționării unei stații de epurare și au declarat că au înțeles foarte bine principiul epurării, atât de necesar pentru un mediu mai curat pentru sănătatea noastră – se arată în comunicatul reprezentanților RAJA S.A.

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: RAJA S.A.

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

CONSTANŢA. Tehnologie nouă de filtrare a apelor uzate

Publicat de , 9 noiembrie 2015, 10:05

Asociaţia Grupul de Dezvoltare Durabilă şi compania olandeză Global Wetlands intenţionează să implementeze în judeţul Constanţa o nouă tehnologie de filtrare a apelor uzate. În perioada 9-13 noiembrie, managerul companiei olandeze, Tinus Vos se va află la Constanţa, unde va discuta cu reprezentanţi ai autorităţilor locale dar şi ai mediului de afaceri posibilitatea de a iniţia proiecte comune.

10671376_842856865758818_2208147677168927075_n

Noua tehnologie presupune construirea unui sistem natural de purificare prin biofiltre, prin care apa uzată să fie filtrată prin mai multe straturi, iar, în final, puritatea certificată a apei să fie de peste 98%. Sistemul este utilizat atât în ţările din Uniunea Europeană (Olanda, Franţa, Spania), dar şi în ţări din afara Europei, cum ar fi Brazilia sau Malaezia.

11953121_1017907841587052_4663921982364077245_n

Noua tehnologie va putea veni în sprijinul autorităţilor locale care vor putea asigura construcţia sistemelor de evacuare a apelor uzate în localităţile în care aceste sisteme nu sunt prevăzute a se realiza în sistem centralizat. Astfel, cetăţenii judeţului Constanţa se vor putea racorda la sistemul de canalizare într-un timp mult mai scurt.