Ascultă Radio România Constanța Live

anulare candidatura diana sosoaca

Președinte AEP: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura pentru prezidențiale

Președinte AEP: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura pentru prezidențiale

Publicat de Adina Sîrbu, 6 octombrie 2024, 14:22

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar duminică, la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns.

„Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături. Biroul Electoral Central se pronunţă în 24 de ore asupra candidaturilor, iar astăzi, la ora 18,00, BEC se va pronunţa pe candidatura lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri după-masă, spre seară, şi pe a Dianei Şoşoacă. După şedinţă, BEC va da un comunicat de presă”.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia BEC privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

Invalidarea de către Curtea Constituțională a candidaturii la președinție a Dianei Șoșoacă a generat o serie de reacții politice, în principal referindu-se la dreptul constituțional al fiecărui român de a candida, dar au fost și voci care au văzut respingerea drept „un atac la adresa democrației”.

„PSD susţine dreptul oricărei persoane de a alege şi de a fi aleasă, iar Curtea Constituţională a României trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă. Sperăm că CCR a avut motive temeinice să ia o astfel de decizie, iar argumentele prezentate vor fi puternice. Votul cetăţenilor este suveran într-o democraţie, iar Partidul Social Democrat a respectat întotdeauna ceea ce au decis oamenii în mod democratic”, se afirmă într-un comunicat de presă.

Candidatul la prezidențiale din partea PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții.

„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele. Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred! Principiul fundamental al liberalismului este libertatatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. (…) Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum. (…) PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul doi!”, a scris candidatul din partea PNL la prezidențiale.

Deputatul liberal Florin Roman consideră că eliminarea Dianei Iovanovici-Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni „este o făcătură marca PSD”.

„Eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorităţii PSD din CCR, este o făcătură marca PSD. Este ştiut faptul că Marcel Ciolacu este cel mai avantajat de un tur doi cu George Simion, după modelul din 2000, între Iliescu şi Vadim. În varianta unui tur doi cu Nicolae Ionel Ciucă, Ciolacu pierde în faţa electoratului de dreapta”, a scris deputatul PNL, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, sâmbătă, că orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales.

„Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept. Aștept motivarea CCR pentru o decizie fără precedent”, a postat, pe pagina sa de Facebook, George Simion, candidat la funcţia de preşedinte al României.

Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a declarat: „Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele pentru care au luat această decizie. Respingem cu toții opiniile extremiste, pro-ruse și antioccidentale ale Dianei Șoșoacă, dar sunt acestea motive constituționale de a-i interzice să candideze? Dacă CCR i-a luat dreptul să candideze pentru opiniile extremiste, nu ar trebui să îi interzică și lui George Simion candidatura? Nu suntem cumva în fața unui atac periculos la adresa democrației?”

Democraţia este şi despre dreptul fiecărui cetăţean de a candida, a afirmat liderul USR, Elena Lasconi, candidat la funcţia de preşedinte al României.

„Este o reacţie la cald, dar interdicţia de a candida dată Dianei Şoşoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curţii Constituţionale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum acelaşi om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în ţară pentru o funcţie publică. De doamna Şoşoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceiaşi ochi, dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichiţe legislative”, a scris Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, referitor la anularea de către Curtea Constituţională a României a candidaturii Dianei Şoşoacă, că electoratul ar fi trebui să decidă şi nu instituţiile statului, iar orice persoană care nu a fost condamnată penal ar trebui să aibă dreptul de a candida.

„Cred că astfel de decizii trebuie luate de electorat şi nu de instituţii. Sigur, nu cunosc eu nici contestaţia şi nici motivarea Curţii, dar din punctul meu de vedere, dacă omul nu a fost, indiferent despre cine este vorba, pedepsit penal, ceea ce înseamnă şi restricţiile în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, atunci electoratul trebuie să decidă, nu instituţiile statului. În rest, nu pot comenta, pentru că nu am cum” a declarat liderul UDMR, care a adăugat că nu este de acord cu Diana Şoşoacă „pe niciun subiect”.

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că decizia  CCR de a „elimina” din cursa pentru Preşedinţie un candidat are efecte antidemocratice.

„Nu există o societate dreaptă fără o justiţie dreaptă. Nu există o societate de succes fără echilibrul şi controlul reciproc între puterile statului. Este precondiţia bunei funcţionări a societăţii. Mi-am făcut un principiu în a nu comenta deciziile justiţiei, nici măcar în 2009, când CCR a refuzat să procedeze la renumărarea voturilor, deşi erau indicii abundente şi demonstrate că aveam în faţa noastră o fraudă sigură, nu o voi face nici astăzi, dar dacă poate decizia Curţii de ieri de a elimina din cursă un candidat pentru Preşedinţie poate că are acoperire constituţională, în mod sigur are efecte antidemocratice şi nu este un lucru care ne face bine şi nu este sănătos pentru democraţia noastră”.  El a susţinut că „dacă există lideri politici cu influenţă care cred că, profitând de astfel de situaţii, pot să decidă ei cine eventual merge în turul doi al prezidenţialelor, aceştia se înşeală amarnic”.

 Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: AEP

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală