Degustări de vinuri dobrogene și muzica Ansamblului ”Brâulețul” – printre surprizele României la Salonul Mondial de Turism de la Paris
Publicat de Adina Sîrbu, 16 martie 2023, 12:34
România este prezentă la Salonul Mondial de Turism – MAP (Le Monde à Paris), care se desfășoară, în perioada 16-19 martie, în Capitala Franței – informează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Anul trecut, peste 70.000 vizitatori au trecut pragul acestui târg internațional de turism.
Pavilionul național, organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, reunește 19 participanți din întreaga țară, care vor promova pe parcursul celor patru zile unele dintre cele mai frumoase și atractive obiective ale destinațiilor pe care le reprezintă, cu accent pe patrimoniul cultural, dar și pe activitățile în natură.
Imaginile spectaculoase din țara noastră, care vor rula în stand pe toată durata evenimentului, vor crea cadrul perfect pentru surprizele pregătite de România.
Una dintre acestea este o degustare de vinuri premiate internațional, produse în cramele din Dobrogea. În plus, pentru o experiență completă, vizitatorii vor putea încerca și preparate culinare tradiționale, specifice regiunii.
Publicul va putea asista și la mai multe spectacole de muzică și dans, susținute, inclusiv pe scena principală din cadrul MAP, de către Ansamblul dobrogean „Brâulețul” din Constanța.
Redactor: Laurențiu Despina/ Editor online: Adina Sîrbu