UPDATE: Aur și pentru echipajul de 8+1 feminin, la Mondialele de Canotaj de la Belgrad!
Publicat de Adina Sîrbu, 10 septembrie 2023, 14:27
UPDATE 1:
Federația Română de Canotaj: Locul 4 și calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 pentru echipajul de 8+1 masculin (M8+).
Într-o finală extrem de strânsă, sportivii Sergiu Bejan, Marius Cozmiuc, Ștefan Berariu, Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Florin Lehaci, Bogdan Baitoc, Alexandru Danciu și Adrian Munteanu au terminat cursa la distanță de sub 1 secundă de locul 3. Felicitări!
UPDATE:
Federația Română de Canotaj: Medalie de AUR și calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 pentru echipajul de 8+1 feminin (W8+), compus din Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Maria Tivodariu, Amalia Bereș, Magdalena Rusu, Adriana Adam, Iuliana Buhuș și Ștefania Petreanu.
Felicitări sportivelor noastre pentru o cursă extraordinară!
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au cucerit medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, duminică, la Campionatele Mondiale de la Belgrad.
Campioanele olimpice en titre, româncele sunt la al doilea titlu mondial consecutiv și s-au impus detaşat, cu timpul de 06 min 46 sec 94/100, fiind urmate de lituaniencele Donata Karaliene şi Dovile Rimkute, 06 min 50 sec 34/100, şi de americancele Kristina Wagner şi Sophia Vitas, 06 min 50 sec 45/100.
Aceasta este prima medalie de aur a României la Mondialele de la Belgrad, după cele trei medalii obţinute în finalele de sâmbătă: argint la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), bronz la dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel) şi la dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc).
La Campionatele Mondiale de Canotaj de la Belgrad continuă seria calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
Astăzi, și Ciprian Tudosă și Florin Arteni au câștigat finala B a probei de dublu vâsle și au primit biletul olimpic, iar lista de calificări rămâne deschisă pentru bărcile de 8+1, feminin și masculin. Miza e dublă pentru sportivii din aceste ambarcațiuni, ei luptând și pentru medaliile mondiale.
Anul trecut, România a obţinut patru medalii de aur la Mondialele din Cehia, prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, prin echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu).
AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: COSR