Ascultă Radio România Constanța Live

Ana Bogdan a fost aproape de o victorie importantă la Roland Garros

Ana Bogdan a fost aproape de o victorie importantă la Roland Garros

Ana Bogdan a fost aproape de o victorie importantă la Roland Garros

Publicat de Catalin Donose, 5 iunie 2021, 05:45

Ana Bogdan a fost învinsă de spaniola Paula Badosa Gibert cu 2-6, 7-6 (4), 6-4, vineri seara, la Paris, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Ana Bogdan (28 ani, 102 WTA) a cedat după aproape trei ore de joc (2 h 51 min), dar a fost foarte aproape să realizeze cea mai bună performanţă a carierei.

Românca a câştigat primul set cu 6-2, după o serie remarcabilă de şase ghemuri. Actul secund a fost echilibrat şi Ana Bogdan a reuşit să revină după ce Badosa a avut 5-3, a condus cu 6-5 şi a ratat o minge de meci, pentru ca în tiebreak, după ce a avut 2-0, să piardă cinci puncte la rând. Iberica s-a impus cu 7-4 şi a egalat situaţia. În decisiv, Bogdan a reuşit să se desprindă la 4-2, însă a fost egalată. La 4-4 a ratat trei mingi de break, iar în cele din urmă, epuizată, a cedat cu 4-6.

Ana Bogdan a învins-o pe Badosa (23 ani, 35 WTA) în prima lor confruntare, în 2016, la Sao Paulo, cu 6-4, 6-3, în optimi.

Bogdan a încheiat cu 3 aşi, în timp ce la duble greşeli situaţia a fost egală, 5-5. Ana a avut procentaje uşor superioare la serviciu şi la mingile de break fructificate. La capitolul winners, Bogdan a încheiat cu 37, iar Badosa a avut unul mai puţin. Iberica a totalizat mai multe erori neforţate, 59 faţă de 49, dar Ana Bogdan a pierdut deşi a adunat mai multe puncte (121-116).

Ana Bogdan, care a beneficiat în turul secund de retragerea japonezei Naomi Osaka, numărul doi mondial, a reuşit cea mai bună performanţă a sa la Roland Garros, egalându-şi totodată cel mai bun rezultat la un turneu de Mare Şlem, după ce în 2018 a atins turul al treilea la Australian Open.

Românca va fi recompensată cu un cec de 113.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

Sorana Cîrstea este singura româncă rămasă în cursă la simplu, calificată în optimile de finală.

Rezultatele înregistrate vineri, în turul al treilea:

Serena Williams (SUA/N.7) – Danielle Collins (SUA) 6-4, 6-4

Elena Rîbakina (Kazahstan/N.21) – Elena Vesnina (Rusia) 6-1, 6-4

Victoria Azarenka (Belarus/N.15) – Madison Keys (SUA/N.23) 6-2, 6-2

Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.31) – Arina Sabalenka (Belarus/N.3) 6-4, 2-6, 6-0

Sorana Cîrstea (România) – Daria Kasatkina (Rusia) 6-3, 6-2

Tamara Zidansek (Slovenia) – Katerina Siniakova (Cehia) 0-6, 7-6 (7/5), 6-2

Marketa Vondrousova (Cehia/N.20) – Polona Hercog (Slovenia) 6-3, 6-3

Paula Badosa (Spania/N.33) – Ana Bogdan (România) 2-6, 7-6 (4), 6-4.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

masina politie, politia 112 foto ilustrativa
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 12:02

Doi șoferi care consumaseră alcool, opriți în trafic de polițiștii constănțeni

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa...

Doi șoferi care consumaseră alcool, opriți în trafic de polițiștii constănțeni
Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații despre această tânără, anunțați autoritățile. Este căutată de familie
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 10:34

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații despre această tânără, anunțați autoritățile. Este căutată de familie

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la...

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații despre această tânără, anunțați autoritățile. Este căutată de familie
AUDIO | Anaid Tavitian, celebrată în cadrul unei expoziții ce face parte din proiectul “FEM100 Secretariate literare: femei în arhiva scenei”
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 10:15

AUDIO | Anaid Tavitian, celebrată în cadrul unei expoziții ce face parte din proiectul “FEM100 Secretariate literare: femei în arhiva scenei”

Activitatea fostului secretar literar al Teatrului de Stat Constanța, Anaid Tavitian va fi celebrată  astăzi, în cadrul unei expoziții online...

AUDIO | Anaid Tavitian, celebrată în cadrul unei expoziții ce face parte din proiectul “FEM100 Secretariate literare: femei în arhiva scenei”
Pe 26 octombrie este prăznuit Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 09:40

Pe 26 octombrie este prăznuit Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir

Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir, pe care creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 26 octombrie, este unul dintre sfinții...

Pe 26 octombrie este prăznuit Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 09:22

AUDIO | Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, are loc astăzi

A șasea ediție a Crosului Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, se desfășoară, astăzi, la Constanța cu start de pe plaja Modern. Acesta...

AUDIO | Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, are loc astăzi
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:55

La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda

În perioada 26-28 octombrie, la terminalul de pasageri al portului Constanța este acostată nava fluvială de croazieră Viking Rinda. La bordul...

La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:48

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară puteți admira scoarța moldovenească din lână

Piesa de Patrimoniu de astăzi aduce sub lumina reflectorului o scoarță moldovenească din lână, țesută la război în anul 1849. Deși foarte...

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară puteți admira scoarța moldovenească din lână
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:11

România a învins Macedonia de Nord la Trofeul Carpați de handbal feminin

...

România a învins Macedonia de Nord la Trofeul Carpați de handbal feminin