TULCEA. Bustul lui Nikos Kazantzakis, dezvelit în Parcul Personalităţilor
Publicat de , 26 iulie 2016, 09:15
Bustul scriitorului grec Nikos Kazantzakis va fi dezvelit, marți, 26 iulie 2016, la ora 11.00, în locul care s-a consacrat în Tulcea drept Parcul Personalităţilor Minorităţilor, lângă Muzeul de Artă.
Plasat alături de primul preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk, pictorul şi poetul ucrainean Taras Sevcenko şi poetul rus Serghei Esenin, bustul scriitorului grec Nikos Kazantzakis a fost realizat cu sprijinul Comunităţii Elene din Tulcea.
Pe lângă „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”, romanul care a stat la baza ecranizării de succes mondial „Zorba Grecul”, Nikos Kazantzakis a mai scris și alte romane de referință, precum „Hristos răstignit a doua oară”, „Raport către El Greco”, „Ultima tentație a lui Hristos” sau „Fratricizii”.
La festivitatea de dezvelire a bustului scriitorului grec Nikos Kazantzakis a fost invitat de către reprezentanţii Comunităţii Elene din Tulcea şi deputatul Dragoş Gabriel Zisopol.