(Audio) Mihai Ciobanu – ”Cântece cu doruri multe”
Publicat de Liliana Fustanela, 25 februarie 2016, 00:20
Unul dintre cei mai iubiţi interpreţi de folclor din Basarabia, care a ajuns prin cântecele sale şi la sufletul publicului din România este Mihai Ciobanu.
Piese noi, dar și piese mai vechi fac parte din albumul „Cântece cu doruri multe”, al 11-lea din carieră lansat azi, 25 februarie, la câteva zile după aniversarea sa. Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953, în satul Bujor, raionul Hîncești, Republica Moldova, fiind primul copil al familiei Nadejda și Serghei Ciobanu .
Pentru a obţine perfomanţe în domeniul artistic, Mihai Ciobanu şi-a completat mai întâi cunoştinţele muzicale studiind canto popular şi dirijat coral la Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga” şi la Institutul de Arte “Gavriil Musicescu”(1980-1985).
Din 1973 până în 1979 a fost solist al Orchestrei de muzică populară Veselia , dirijor Petre Neamțu , totodată fiind și profesor de muzică la școala din Ruseștii Noi, Ialoveni.
Între 1979 – 1986, cântă acompaniat de orchestra Ansamblului Folcloric Miorița , dirijor Vasile Goia . Timp de un an, 1986 – 1987, a fost redactor la Departamentul muzică al Radioteleviziunii de Stat.
Între anii 1987 – 1989, a fost solist al Orchestrei de muzică populară Mugurel a Filarmonicii din Chișinău , dirijor Ion Dascălu .
Din anul 1989 este solist al Orchestrei Folclor , dirijor Petre Neamțu a Companiei de Stat TeleRadio Moldova, care în prezent aparține Filarmonicii Naționale «Serghei Lunchevici.
Cântecele culese de prin satele Basarabiei, dar şi cele create de artist în colaborare cu diferiţi poeţi şi muzicieni moldoveni sunt lecţii de omenie şi bunătate, de înţelepciune şi frumos, de lumină şi speranţă.
A fost solist al mai multor orchestre de muzică populară din Basarabia cum ar fi: “Veselia”,”Mugurel” şi “Folclor”. A colaborat şi cu Orchestra “Lăutarii”, cu Formaţia Fraţilor Advahov, cu Orchestra Ansamblului “Joc” şi Orchestra “Doina Armatei”.
Dorul de românesc l-a împărtăşit cu publicul din Europa, Asia şi America.
În 2005, înfiinţează Grupul vocal bărbătesc “Basarabenii” cu care imprimă primul compact-disc intitulat: “La Nistru, la mărgioară”.
În 2003, obţine trofeul Moldostar pentru cel mai solicitat interpret al anului. Pe lângă talent şi munca neobosită depusă în slujba artei , Mihai Ciobanu are şi un simţ deosebit al cuvântului, fără de care cântecele sale nu ar mai fi la fel de emoţionante şi încărcate de sens.
După 1990, a ajuns în România în turnee : la Iași, București, Bacău, Focșani, Ploiești, Pașcani, Botoșani, Suceava ș.a. , acompaniat de orchestrele Doina Vrancei din Focșani, Rapsozii Botoșanilor, Ciprian Porumbescu din Suceava, Trandafir de la Moldova din Huși.
În anii 1993 și 2005, este invitat să cânte în recital la Festivalul Internațional Maria Tănase de la Craiova.
În 1993, este declarat „Artist Emerit” al Republicii Moldova, iar în 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”, în 2007 este decorat cu Ordinul „Gloria Muncii, iar în 2010 i se conferă titlul de Artist al Poporului, urmând ca în 2013 să fie decorat cu ”Ordinul Republicii”,de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti .
Cântecele lui Mihai Ciobanu au ajuns și : Bulgaria, Franța, Grecia, Elveția, Germania, Marea Britanie, Serbia, Polonia, Japonia, Suedia, Turcia, SUA, Canada, Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina , pe unde artistul a fost invitat și pe unde a cântat dorul și dragostea, frumosul și binele .
A fost protagonist al filmelor muzicale: „Satul meu nume de floare”, „La fereastra cu zorele”, „Am venit la noi în sat” și „Tinerețea-i numai una”.
Mihai Ciobanu este căsătorit cu Valentina, violonistă și profesoară de vioară la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” și la Liceul de artă „Nicolae Sulac” din Chișinău. Copiii lor se numesc Victoria și Mihăiță, de asemenea violonist.
Cele 19 melodii de pe albumul: „Cântece cu doruri multe”,sunt realizate cu sprijinul Orchestrei Municipale de muzică populară a Fraților Vasile și Vitalie Advahov, Vasile Romanciuc, Radmila Popovici – Paraschiv, Valeriu Turea ș.a.
„Atâta timp cât am ochii deschişi , eu lucrez”, spune Mihai Ciobanu care mai adaugă :“De câte ori revin acasă simt un val de căldură în suflet, parcă îmi văd părinţii, simt energia lor ocrotitoare”. Așa a apărut cântecul ”La casa părinților” pe care îl puteți asculta aici:
„Tot ce am realizat până acum – 12 serate de creaţie, peste 30 de albume, peste 300 de cântece înregistrate, 3 cărţi, videoclipuri, filmări – sunt rodul unei munci asidue, sunt rezultatul căutărilor şi anume a cântecului meu”;
„Dacă mi-a reuşit, şi o bună parte din repertoriul meu este îndrăgit de public, iar eu sunt solicitat la spectacole, nunţi, petreceri, întâlniri – atunci sunt împlinit ca artist”;
De pe cel de-al unsprezecelea album lansat de Mihai Ciobanu, mai fac parte melodiile :”Când eram mai drag la fete”,” Tinerel eram”conține ,”Mi-a mâncat lupul nevasta” și ”De la Nistru dor străbate”.
Muzica pentru 11 din cele 19 melodii de pe acest album este semnată de Mihai Ciobanu, iar pentru 8 dintre melodii artistul a semnat și versurile .
Grigore Vieru spunea despre Mihai Ciobanu că este artistul care, prin puterea harului, ne convinge că viața merită trăită și că-i păcat să fii supărat pe ea, chiar dacă vremurile sunt potrivnice omului. Mă simt minunat în cântecul acestui fermecător cântăreț care vine din Bujorul Hânceștiului răsfrânt în apele eterne ale Prutului”.
”De la Nistru, dor străbate ” și mai tare prin glasul cald al lui Mihai Ciobanu :
Nicolae Botgros : „Mihai Ciobanu este un artist adevărat, el nu aleargă după glorie, nu-și irosește timpul pentru a-și face o popularitate ieftină.”
Vasile Romanciuc : „Lina, blânda, mângâietoare, vocea lui Mihai Ciobanu este, în același timp, profundă și convingătoare: ea ne adună într-un suflet, într-o credință, într-o iubire. Cântecele artistului sunt înalte lecții de omenie și bunătate, înțelepciune și frumos, de lumină și speranță. Culese de prin toate satele, melodiile lui Mihai Ciobanu, mai vesele ori mai triste, alcătuiesc o adevărată antologie a simțirii basarabene”.
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)