Primăria Năvodari acordă, de miercuri, ajutorul financiar pentru montarea de centrale de apartament sau alte sisteme de încălzire/apă caldă
Publicat de ,
4 octombrie 2022, 15:09
Aproape 160 de persoane au solicitat până în prezent ajutorul financiar nerambursabil de 4.000 de lei, acordat de Primăria Năvodari în cadrul programului „Cald în casa ta“. Banii se acordă pentru montarea de sisteme de asigurare a apei calde și a căldurii, după ce societatea Termica Distribuție și-a încetat activitatea, de la 1 octombrie.
Acestea trebuie să nu înregistreze datorii și să aibă venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.500 de lei, respectiv 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure.
De asemenea, trebuie să fi fost branșate la rețeaua publică de termoficare la data de 30 aprilie anul curent.
Titularii cererilor cărora le-au fost finalizate anchetele sociale și le-au fost comunicate dispozițiile primarului de acordare a ajutorului financiar vor primi sumele de bani începând de miercuri, 5 octombrie, astfel:
– în numerar, la Casieria Centrală – Direcția Economică (Str. Sănătății, nr. 2), după ora 13.00;
– în cont bancar, în funcție de opțiunea exprimată la momentul depunerii cererii.
Cererile și documentele necesare se pot depune în continuare, iar pentru sprijin la întocmirea dosarelor a fost pus la dispozițienumărul de telefon/WhatsApp: 0756.055.582.
Cei interesați pot scrie pe adresa de e-mail: asistentasociala@primaria-navodari.ro sau se pot adresa direct la sediul Direcției Asistență Socială din Str. Sănătății, nr. 2.