În noaptea de 9 spre 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere. Astfel, au fost legitimate 143 de persoane și au fost verificate 132 de vehicule. Au fost testați cu apartul etilotest 30 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei. Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, doi șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, a fost oprit din a circula un vehicul care nu prezenta siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate. Totodată, în jurul orei 20.50, polițiștii au identificat un bărbat, de 59 de ani, care ar fi condus un autoturism, în comuna Lumina, având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 7 august a.c. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
În perioada 9 – 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități, în cadrul acțiunii Blocada, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea traficului și consumului de droguri.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate aproximativ 340 de persoane și au fost verificate 186 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 41.000 de lei. Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare și trei seturi cu plăcuțe de înmatriculare. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Pianistul Gianluca Luisi, prezent la Constanța – “Mă consider, mai degrabă un muzician explorator, un ”wanderer”, nu neapărat călător, cum s-ar descrie în cel mai strict sens al cuvântului”
R: Gianluca Luisi, aveți un CV impresionant, suntem onorați să ne bucurăm de acest eveniment la Constanța! G.L: Mulțumesc, și eu sunt onorat...
În noaptea de 6 spre 7 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost verificate aproximativ 68 de vehicule și 5 locații publice.
De asemenea, au fost testați cu aparatul etilotest 32 de conducători auto. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 13.000 de lei. A fost reținut în vederea suspendării permisul de conducere al unui șofer care nu a oprit la semnalul polițistului. De asemenea, au fost oprite din a circula trei vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.