Ascultă Radio România Constanța Live

acces insuficient la apă

Circa 3,6 miliarde de persoane se confruntă cu un acces insuficient la apă (raport OMM)

apa unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 29 noiembrie 2022, 18:26

Circa 3,6 miliarde de persoane se confruntă în prezent cu un acces insuficient la apă cel puţin o lună pe an, a avertizat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său pe 2021 privind Starea resurselor de apă la nivel global, publicat marţi, relatează Xinhua.

Se estimează că numărul persoanelor afectate va creşte la peste 5 miliarde până în 2050, potrivit raportului.

Documentul evaluează efectele schimbărilor climatice, de mediu şi sociale asupra resurselor de apă pe Terra, iar scopul său este de a sprijini monitorizarea şi gestionarea resurselor globale de apă dulce într-o perioadă în care cererea este în creştere, iar aprovizionarea limitată.

Potrivit raportului, din cauza influenţei schimbărilor climatice şi a fenomenului La Nina, zone întinse de pe glob au înregistrat în 2021 condiţii mai uscate decât cele normale. Comparativ cu media hidrologică pe 30 de ani, zona cu debit sub medie anul trecut a fost de aproximativ două ori mai mare decât zona cu debit peste medie.

Între 2001 şi 2018, ONU a raportat că 74% din toate dezastrele naturale au fost legate de apă. Cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) a îndemnat guvernele să integreze în continuare apa în eforturile lor de adaptare, aceasta fiind prima oară când apa a fost menţionată într-un document final al COP ca recunoaştere a importanţei sale critice.

Potrivit secretarului general al OMM, Petteri Taalas, deşi efectele schimbărilor climatice sunt adesea resimţite prin apă – precum secete mai intense şi mai frecvente, inundaţii extreme, precipitaţii sezoniere mai neregulate şi topirea accelerată a gheţarilor – nu există încă o înţelegere suficientă a modificărilor în distribuţia, cantitatea şi calitatea resurselor de apă dulce.

Raportul OMM urmăreşte să umple această lipsă de înţelegere, care ar fi utilă în asigurarea accesului universal în următorii cinci ani la avertismente timpurii privind pericole precum inundaţiile şi secetele, a mai spus el.

Sursă: AGERPRES/Redactor online: Doina Sîrbu/Foto: unsplash.com

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal