Mesajul lui Mircea Lucescu către suporterii naționalei de fotbal a României
România va juca împotriva selecționatei din Kosovo în Liga Națiunilor.
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 noiembrie 2024, 08:22
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a făcut un apel către suporteri să aibă o atitudine fair-play la meciul cu naționala din Kosovo.
Partida se va disputa vineri 15 noiembrie pe Arena Națională din București, acesta fiind penultimul meci din grupă în Liga Națiunilor, înaintea barajului de calificare la Campionatul Mondial 2026.
„Avem nevoie de sprijinul publicului, avem nevoie de o atmosferă entuziastă, care să ne susțină în încercarea noastră de a câștiga această grupă. Aș vrea ca publicul nostru să ne ajute, să aibă același comportament pe care l-a avut și la Campionatul European din Germania, atunci când toată lumea fotbalului mondial a apreciat modul în care suporterii noștri s-au comportat.
Nu avem nevoie să creăm o atmosferă ostilă față de adversarii noștri, să nu răspundem la provocările care vor putea fi, să încercăm să ne menținem în limita sportului și a fotbalului, încurajările să fie făcute în așa fel încât jucătorii să simtă prezența publicului față de ei.”, a menționat selecționerul Mircea Lucescu.
Naționala de fotbal a țării noastre este pe primul loc în grupa de calificare din Liga Națiunilor.După primele patru partide, România are 12 puncte și poate câștiga Grupa C2 cu o victorie sau cu un egal în meciul cu Kosovo, care va fi transmis în direct la Antena 1 și Antena Play.
Ultimul meci din grupă este programat luni 18 noiembrie, cu selecționata din Cipru, tot pe Arena Națională din București.
Cu două victorii în aceste meciuri, naționala României poate face parte din urna a doua la tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială.