Județul CONSTANȚA: 600 de sancțiuni, amenzi de 390.000 de lei și peste 50 de permise suspendate – bilanțul polițiștilor în weekend
Publicat de Adina Sîrbu, 17 martie 2024, 18:24
În perioada 15-17 martie a.c., polițiștii au intensificat acțiunile specifice, peste 700 de polițiști acționând, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Dispozitivele au fost suplimentate, în vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanța, la activitățile desfășurate participând polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, aproximativ 140 de acțiuni, în localitățile din județ, în cadrul cărora au fost legitimate peste 1.400 de persoane și au fost verificate 900 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 603 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 392.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 52 de permise de conducere și au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare.
În același timp, au fost constatate 9 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Silozului, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un moped, pe strada Dunării, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 225, în satul Târgușor, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 03.005, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus o autoutilitară, pe strada Nucilor din comuna Cobadin, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă și foto: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu