La Constanţa, Revelionul în aer liber va avea loc în Piaţa Ovidiu. Pe 31 decembrie, începând cu ora 21:00, vor urca pe scenă Alexandra Stan,...
Marile magazine au anunțat programe speciale pentru următoarea perioadă. Astfel, mall-urile, hypermarket-urile și supermarket-urile și-au...
Reprezentanţii pescarilor din Tulcea s-au întâlnit, recent, cu cei ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi ai Institutului de...
Într-o conferință de presă susținută astăzi, directorul Direcției Fonduri Europene din primăria Constanța, Ani Merlă, a declarat că...
Directorul societății de termoficare din municipiul Tulcea, Răzvan Teodoru, a anunțat că demisionează din funcție. El a precizat că...
Tradiţia „Moş Crăciun Scafandru“ continuă la Constanţa, în Portul Militar, acolo unde Moşul îşi va face apariţia joi din largul Mării...
La data de 16 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pe linia...
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și...
Mâine, începând cu ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța va avea loc un spectacol...
Pentru fiecare copil, Crăciunul înseamnă dorințe împlinite și multe povești citite de către părinți și bunici. Dar când acestea sunt puse...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi se efectuează lucrări de reparaţii la carosabil pe...
Angajații de la Radio Constanța au făcut o colectă, din fondurile personale, și au plecat „În căutarea lui Moș Crăciun”, cu gândul să...
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi din autoturisme, a fost arestat prevenitiv pentru 30 de zile. Acesta...
Primaria Tulcea premiază elevii și sportivii performanți, pentru al doilea an consecutiv. Potrivit unei informări publicate pe pagina de...
În orașul Ovidiu au loc lucrări de reamenajare arhitecturală și peisagistică a zonelor care mărginesc șoseaua națională/DN 2A. În...
Ziua tătarilor, din 13 decembrie, a fost sărbătorită în avans de două asociații culturale: BARSÎN. BÎRSÎN (n.r. - în traducere -...
Un transport umanitar cu peste opt tone de alimente, aproape 200 de pături şi trei generatoare electrice a plecat, în această dimineaţă, din...
Transportul în comun din municipiul Constanța va fi deservit de încă 22 de autobuze electrice ale CT BUS, a anunțat city managerul Felicia...
Cargoul turcesc „Ahmet Kan” a anunțat autoritățile române, în dimineața zilei de sâmbătă, 10 decembrie, în jurul orei 08.00, despre...
Lucrările executate la nivelul conductei de distribuție apă potabilă, cu diametrul 1.000 mm, din zona Portofino/Aleea Universității, se află...
Doar 13 medici de familie din județul Tulcea mai administrează vaccinul împotriva COVID. Inițial, în tot județul erau peste 40 de medici...
Primăria Mangalia continuă proiectul de amenajare a parcărilor de reședință pe locul fostelor garaje. În aceste zile se efectuează lucrări...
În zilele de 10 și 11 decembrie va avea loc Târgul de Crăciun „Constanța creativă” la Inimi colorate. O parte din veniturile târgului vor...
După mai bine de cinci ore protestul spontan declanșat în această dimineață la Rompetrol - Petromidia s-a încheiat, a declarat președintele...
Traseul liniei 42 se prelungeşte începând de mâine, anunţă reprezentanţii CT BUS. Autobuzele vor opri în stația Poarta 1 (ambele sensuri)...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a anunțat, luni, 5 decembrie, printr-o postare pe Facebook, că a fost semnat ordinul...
Data de 4 decembrie 2010 a fost cea în care transportul în comun electric din Constanța a fost desființat în totalitate. Ultimele două...
De pe 1 Decembrie, tulcenii vor avea acces patinoarul ce se va deschide în Piața Civică. ″Indiferent de vreme, la Tulcea se va patina! Chiar...
Primăria Tulcea a semnat un contract pentru proiectare tehnică și execuție, în urma căruia vor fi reabilitate aproape 20 de străzi din...
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, cu ocazia activităților dedicate sărbătoririi zilei de 1 Decembrie,...
Situație alarmantă la Constanta! Numărul cazurilor de infecții respiratorii și pneumonii a crescut de patru ori față de aceeași perioadă a...
Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului și Comandamentul Flotei vă invită la manifestările prilejuite de Ziua...
Deși perioada de pandemie a accelerat procesul de digitalizare în instituțiile publice, există încă primării unde cetățenii trebuie să...
Astăzi este oprită furnizarea agentului termic în 27 de puncte termice din Constanţa. Măsura este luată pentru efectuarea lucrărilor de...
Lucrările de construcţie a podului suspendat peste Dunăre de la Brăila nu sunt finalizate, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un...
Alte peste 3.300 de terenuri agricole din patru comune din județul Constanța au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară,...
Primul episod din povestea tramvaiului constănțean începe în urmă cu un secol, atunci când circulau tramcarele (tramvaiele trase de cai)....
Membrii Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului (PNMM) au decis, vineri, în timpul unei şedinţe, reintroducerea speciei...
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au mers din nou în control la restaurantul pentru care a fost dispusă închiderea până la remedierea...
Primarul Constanței, Vergil Chițac, nu este interesat de exercitarea dreptului de preemțiune asupra hotelului Rex din stațiunea Mamaia....
În perioada 17 - 22 noiembrie se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul Buzău – DN2B – Spătaru – DN2 – Urziceni – DN2A...
Poliţiştii rutieri au aplicat ieri 86 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 55.000 de lei, 31 dintre acestea fiind aplicate...
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a suspendat activitatea cabinetului medicului de familie din comuna CA Rosetti, situată în Delta...
Cei şapte militari de la Baza Mihail Kogălniceanu şi un civil, reţinuţi de procurorii militari sub acuzaţia că au furat din unitatea militară...
Spectacolul extraordinar de folclor, găzduit de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, în această seară,...
Nouă magazine ce comercializează articole second-hand au fost controlate de către comisarii pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa dacă...
Linia de autobuz care circula în stațiunea Mamaia doar pe durata sezonului estival va fi repusă în funcțiune în scurt timp, ne-au declarat...
Peste trei mii de constănțeni sunt așteptați la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a intra în posesia cardului național duplicat....
O expoziție cu schițele mai multor clădiri de patrimoniu din Constanța, însoțite de scurte povestiri ale istoricului Cristian Cealera,...
Un focar activ de pestă porcină africană a fost depistat într-o gospodărie din judeţul Constanţa, întregul efectiv de 15 porcine fiind...