Ziua Mediului va fi sărbătorită printr-o amplă acțiune de ecologizare a lacului și a Parcului Tăbăcărie din Constanța, anunţă...
Nu vom înceta niciodată să fim copii, spune un dascăl din Constanța, iar patru dintre elevii săi ne îndeamnă să nu renunțăm niciodată să...
Miercuri, de Ziua Copilului, toate autobuzele vor circula conform programului de weekend, în intervalul 05:45 - 23:00, anunţă CT Bus. De...
Primăria Mangalia a pregătit de Ziua Internațională a Copilului un spectacol artistic, cu participarea solistei Irina Rimes, dar și a altor...
Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită la 29 mai. Până în anul 2014, aceasta a fost marcată la data de 30 noiembrie, concomitent...
În conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante de execuție din cadrul SRR, aprobat...
Perspectivele primului sezon estival după ridicarea restricțiilor din pandemie arată foarte bine, spune Adrian Voican, director general al unui...
Cozi kilometrice, șoferi nervoși, navetiști disperați, claxoane, vorbe aruncate! Toată lumea se grăbește! Şi ce dacă?! Podul de la Năvodari...
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor se află, acum, în vizită la Penitenciarul Poarta Albă. Deputatul Oana Murariu (USR) ne-a declarat că...
O mare parte a municipiului Constanța și şapte localități din județ, racordate la rețeaua RAJA, au rămas fără apă până mâine, 27 mai...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta din Tulcea a plătit până acum peste 262.000 de lei persoanelor fizice şi juridice care...
Pe 1 iunie, copiii de toate vârstele sunt invitați la distracție și joacă! Primăria Constanța anunţă că a pregătit o mulțime de...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de sâmbătă două hotărâri privind acordarea de asistenţă...
Asociația Dăruieste Aripi derulează două proiecte de investiții în cadrul Spitalului Judetean Constanța în valoare de 100.000 USD. Acestea...
Angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în ţară şi în străinătate, începând cu data de 9 martie, când au...
Municipiul Constanța este o destinație predilectă a cerșetorilor, care vin aici inclusiv din alte localități din țară. Poliția Locală...
Județul Constanța va avea din nou un centru special de vaccinare împotriva COVID. Acesta se va deschide, începând de luni, la Spitalul de Boli...
Recunoaștere internațională pentru rezultatele obținute de Spitalul de Urgență Constanța în tratamentul pacienților cu accident vascular...
Astăzi a avut loc o nouă ediție a bursei generale a locurilor de muncă, după o pauză de aproximativ doi ani, impusă de pandemie. În...
Alina este o femeie de 53 de ani din Constanța, care, în urmă cu 2 ani, a fost diagnosticată cu glioblastom, o formă agresivă de cancer...
De mâine sensul giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia devine funcțional. Se vor aplica noi reguli de circulație la intersecția...
Primăria Municipiului Constanța a pregătit o serie de manifestări, cu ocazia Zilei Oraşului, celebrată în fiecare an de Sărbătoarea...
Fanfara Muzica Apelor reia seria concertelor de weekend începând de sâmbătă, când locuitorii de la malul mării vor sărbători ziua orașului...
Una dintre cele mai importante societăţi comerciale din domeniul textilelor din municipiul Tulcea, care vindea exclusiv firmelor de renume din...
Peste 6.000 de tone de produse alimentare, de igienă, medicamente şi dispozitive medicale au ajuns în Ucraina din hub-ul umanitar amenajat la...
Prima Campanie de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă accidentul vascular cerebral, „Timpul înseamnă viață’’, a fost...
A debutat, astăzi, la Constanța proiectul „Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor...
După mai bine de șapte luni și jumătate, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se redeschide parțial. Demisolul clădirii principale...
A început distribuirea produselor alimentare, tranşa a patra, achiziționate de Guvernul României prin Programul operaţional „Ajutorarea...
O nouă bursă generală a locurilor de muncă va avea loc pe data de 20 mai. În municipiul Tulcea, aceasta va fi organizată începând cu ora...
Catamaranul cu propulsie electrică 'Green Cat', care adună deşeuri plutitoare din râuri şi lacuri, va fi lansat sâmbătă pe Lacul Ciuperca,...
Sunt cozi la centrele de autorecenzare asistată! Pe măsură ce se apropie termenul până la care se poate face autorecenzarea, crește...
Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța va suferi modificări. O nouă variantă a acestuia a fost convenită de reprezentanții USR și...
Autovehiculele care transportă ajutoare umanitare pentru Ucraina şi trec Dunărea cu bacul la Isaccea trebuie să plătească cel puţin 50 de...
Primăria Municipiului Medgidia a început de marți, 10 mai, campania de distribuire a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de...
Prima sesiune a ediţiei din acest an a programului „Rabla pentru electrocasnice“ va incepe pe data de 17 iunie, iar bugetul total pentru 2022...
Companiile petroliere au dat asigurări, din nou, că nu există riscul unei creşteri importante a preţurilor sau al scăderii stocurilor de...
Primăria Năvodari anunță că persoanele evacuate din blocul 14 Sud, afectat de incendiul de atăzi, vor fi cazate temporar în apartamente...
Autoritățile locale din orașul Năvodari caută soluții pentru a asigura cazarea mai multor familii, evacuate din locuințele afectate de un...
Arhiepiscopia Tomisului a deschis un birou de consiliere şi informare pentru femeile însărcinate aflate în dificultate şi risc de avort, oferind...
Mai mult de jumătate din ţară este vizată de o atenţionare Cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul...
La 1 mai este sărbătorită anual, în peste 90 de ţări din întreaga lume, Ziua internaţională a muncii, cunoscută şi sub denumirile de Ziua...
Mai multe blocuri din municipiul Constanța vor fi renovate, în cadrul unui amplu program național, prin care se urmărește reabilitarea...
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a raportat, astăzi, două cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii, la un băiat de 16 ani...
Constănțenii, dar și turiștii vor beneficia de o nouă metodă de plată în stațiunea Mamaia. Primăria Constanța a finalizat montarea...
Se modifică „Regulamentul privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețare a...
Începând de mâine, 30 aprilie, autobuzele care circulă pe linia 100 vor merge până în stațiunea Mamaia, informează CT Bus. Astfel, traseul...
Năvodărenii care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina,...
Guvernul a flexibilizat şi simplificat printr-un act normativ adoptat, joi, exercitarea profesiei de bonă, în vederea accesului mai facil al...
Camera Deputaţilor a adoptat ieri, proiectul de Lege prin care persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum...