Unul dintre cele mai iubite și așteptate concerte de muzică clasică de pe mapamond – Concertul de Anul Nou, susținut de Orchestra Filarmonicii...
Numărul constănțenilor care au solicitat cardul european de sănătate este mai mare cu 30%, anul acesta față de 2021. Solicitările pentru...
Un autoturism de lux în valoare de aproximativ 150.000 de euro, furat din Germania, a fost găsit de poliţiştii de frontieră în municipiul...
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la...
Farul Constanța și extrema dreaptă Mateus Barbosa Santos au ajuns la un acord pentru următorii 2 ani și jumătate. În vârstă de 23 de ani...
Nouă unităţi sanitare de stat din județul Constanța vor asigura asistența medicală de urgență, prin linii de gardă de Revelion. Este vorba...
În plin sezon al infecțiilor respiratorii, urmează o nouă perioadă în care cabinetele medicilor de familie și cele din policlinici sunt...
Vremea va fi frumoasă în Dobrogea. Potrivit ANM, astăzi cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla moderat, iar temperaturile se vor încadra...
Selecţionata masculină de handbal a Egiptului, clasată pe locul patru la JO 2020, a câştigat Trofeul Carpaţi, după ce a învins în finală...
SCM ''U'' Craiova a învins-o pe Laguna Bucureşti cu 85-59 (12-14, 24-12, 27-11, 22-22), joi, într-un meci din Grupa B a Cupei României la baschet...
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit joi seară, meciul din Liga Națională de baschet feminin dintre CSM Constanța și Rapid...
Farul Constanţa, liderul Superligii de fotbal şi jucătorul Gabriel Torje au decis de comun acord încheierea, pe cale amiabilă, a raporturilor...
Fostul mare fotbalist brazilian Pele a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, a anunţat, una dintre fiicele sale, Kely Nascimento. ''Te...
Vremea se menţine caldă în Dobrogea şi pe litoral, pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la...
Începând cu 1 ianuarie 2023, pensionarii cu pensii de până la 1608 de lei, beneficiază de compensarea medicamentelor în procent de 90% din...
În sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ Constanța a avut loc, astăzi, dezbaterea Regulamentului privind organizarea și...
Două laboratoare de analiză a probelor biologice vor fi deschise în judeţele Iaşi şi Constanţa, în cadrul unui proiect al Poliţiei Române...
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit, în primele nouă luni ale acestui an, peste 1,746 miliarde lei, iar...
Rata șomajului în județul Tulcea era, la sfârșitul lunii noiembrie, de 3,98%, în creștere nesemnificativă, de aproape jumătate de procent,...
Perioada Sărbătorilor de Iarnă ne cheamă, oriunde ne-am afla, spre casă, la cei dragi, lângă frați, surori, părinți și prieteni. În...
Avem un trafic auto foarte aglomerat, cu șoferi nervoși, grăbiți și foarte agresivi. Din acest punct de vedere, conducerea defensivă este o...
Proiectul ce prevede construirea unui spital de oncologie și cardiologie în Constanţa a fost inclus pe lista de unități medicale din România...
Tot mai mulți constănțeni sunt diagnosticați cu infecții respiratorii și gripă! Aproape 6.700 au fost doar săptămâna trecută, potrivit...
Înotătorul român David Popovici a fost inclus pe o listă selectă de zece sportivi, care au reuşit cele mai notabile performanţe pe parcursul...
Echipele RAJA efectuează, astăzi, lucrări pe prima bandă de circulație de pe Bulevardul Tomis nr. 261, zona Tomis III, pentru remedierea unei...
Atenție de unde și de la cine cumpărați petarde și artificii, pentru petrecerea de Anul Nou! Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de...
În 2023, românii vor avea 15 zile libere legale conform Codului Muncii, dintre care trei vor fi în weekend. Anul Nou, prima zi de Paşte şi prima...
A crescut numărul copiilor cu viroze respiratorii, iar conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea a deschis un centru de...
Apropierea Revelionului readuce în centrul atenţiei comerţul cu artificii, petarde şi pocnitori. Doar ieri, poliţiştii şi jandarmii au făcut...
Sala Sporturilor din Constanța va găzdui joi seară, meciul din Liga Națională de baschet feminin dintre CSM Constanța și Rapid...
Vremea va fi frumoasă şi caldă în Dobrogea. Potrivit ANM, astăzi, cerul va fi variabil, iar temperaturile se vor încadra între 8 şi 11 grade...
Naţionala masculină de handbal a României a fost învinsă de echipa Slovaciei cu 31-30 (17-18), miercuri seara, în semifinalele Trofeului...
CSM Constanţa a învins-o pe Laguna Bucureşti cu 99-71, miercuri seară, pe teren propriu, în primul meci din Grupa B a Cupei României la baschet...
Vremea va fi în general frumoasă în Dobrogea. În această noapte, cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat şi vor fi...
Alexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White vor urca pe scena din Piața Ovidiu în noaptea dintre ani. Evenimentul...
Anul 2023 va aduce multe proiecte științifice, dar și schimbări la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Una dintre ele...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că peste 3 milioane de ucraineni au trecut graniţa ţării noastre, iar o parte dintre aceştia au...
Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 21 de deplasări externe care însumează cheltuieli de peste 16,6 milioane de lei. Conform...
BBC a anunțat în 23 decembrie nominalizările pentru BBC Audio Drama Awards 2023. Producția Teatrului Național Radiofonic Anii ’60 de Ema...
Cel de-al doilea maraton al cumpărăturilor pentru acest sfârșit de an, tocmai ce-a început. În piețele din Constanța, vânzătorii își...
Înotătorul român David Popovici, dublu campion european şi mondial în acest an, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în 2022, în cadrul...
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, că 2022 a fost un an încărcat şi greu, cu multe frământări,...
Revelionul fără petarde și artificii este greu de conceput pentru mulți români. Medicul specialist oftalmolog, Georgiana Rusu, ne spune la ce...
O reducere de peste un milion de lei a cheltuielilor bugetare, mai ales într-un domeniu sensibil, cum este Protecția Socială, poate să pară o...
Cu ochii în oglinda retrovizoare, privind la ce a fost, ne asigurăm și încercăm să depășim momentul astfel încât să ne înscriem pe drumul...
Ediția a doua a galei caritabile "Luptăm pentru Andreea" s-a desfășurat marți seară, la un complex din Mamaia Nord, în program fiind incluse...
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători...
În Dobrogea şi pe litoral, vremea se menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la...
Oradea Arena va găzdui, miercuri şi joi, ediţia 2022 a Trofeului Carpaţi, redenumit Trofeul Carpaţi Niro, la handbal masculin, unul dintre cele...
Echipa CSM Constanța încheie anul 2022 cu meciurile din Cupa României la baschet masculin. Ultima grupă care își așteaptă deznodământul,...