La Spitalul Județean Constanța, doar o singură cerere de vot cu urna mobilă a fost aprobată, cu toate că au existat mai multe solicitări....
Doar 13 dintre cele 37 de persoane cu drept de vot internate în Centrul de Asistenţă Socială din Tichileşti şi-au exprimat dreptul...
Peste 300 de incidente la vot au fost semnalate, până la ora 14.00, în întreaga țară, anunță Ministerul de Interne. Dintre acestea, peste 100...
La data de 9 iunie 2024, în jurul orei 07.40, polițiștii din cadrul Politiei Orașului Babadag au fost sesizați cu privire la faptul că o...
Peste 5,9 milioane de cetățeni cu drept de vot din țară s-au prezentat la urne în cadrul alegerilor locale şi peste 5,7 au votat la...
La Tulcea, scrutinul electoral s-a desfășurat fără probleme majore până la această oră. Potrivit președintelui Biroului Electoral...
Până la ora 15.00, la nivelul judeţului Constanța, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine...
La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați...
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP) prezența la vot, în județul Constanța, la ora 15, este de 26,91 %. La Constanța, la cele...
Peste 600 de deținuți încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă și-au exprimat intenția de a vota și au solicitat urna mobilă. Potrivit...
Un alegător din județul Constanța a băgat și ștampila în urnă, nu doar buletinele de vot. S-a întâmplat la o secție de votare din...
La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 09.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați...
Dosar penal pentru un candidat la Primăria Băneasa! Polițiștii Secției Rurale Băneasa au fost sesizați, astăzi, de un bărbat cu privire...
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP) prezența la vot, în județul Constanța, la ora 13, este de 20,7 %. La Constanța, la cele...
Aproape 400 de persoane din municipiul Constanța au solicitat urna mobila pentru a-și exercita dreptul constituțional. Cei care nu se pot...
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu (Tulcea), la data de 9 iunie 2024, în jurul orei 7.10, au fost sesizați de către...
Peste 40 de persoane care sunt încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)...
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP) prezența la vot, în județul Constanța, la ora 11, este de 13,19 %. La Constanța, la cele...
Doi membri ai unor secţii de votare din judeţul Tulcea au fost înlocuiţi duminică, din motive medicale, a declarat judecătorul Răzvan Vitoş,...
Iulia Opariuc, presedintela BEJ Constanța a declarat la ora 10.00, că procesul electoral se desfășoară în parametri optimi. Din câte...
La data 9.06.2024, urmare a verificărilor reprezentantilor AEP la secţia de votare 4 din municipiul Constanta, primarul Vergil Chitac a fost...
Oamenii legii au fost solicitaţi să intervină, duminică, 9 iunie, la Secția de votare 119, din zona Inel I (Eden), acolo unde ar exista...
Două situații deosebite au fost semnalate sâmbătă seara, în cazul unor secții de votare din Constanța și Hârșova. Potrivit IPJ...
Vicecampioana României, CSM Constanța a anunțat transferul handbalistului András Szász, internațional român în vârstă de 30 de ani, care a...
Vineri, 21 iunie este o zi importantă pentru toți suporterii echipei de fotbal Farul Constanța. De la ora 19, Stadionul „Mihai Naca“ din...
La data de 7 iunie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani,...
Medalii, diplome şi jucării au primit gimnaştii participanţi la Campionatele naționale individuale și pe echipe ale juniorilor III, Nivel 1 si...
În cadrul etapei a 9-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, sâmbătă, CSM Constanța a evoluat pe terenul echipei RC Gura Humorului și a...
Constănțenii îşi vor alege duminică reprezentanţii în administraţia locală - primarii, preşedintele de Consiliu Judeţean, membrii...
Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala...
Duminică, temperaturile vor indica o temperatură maximă de 34 grade Celsius în Dobrogea. În zona litoralului se vor înregistra 28 de grade...
Virgiliu Gheorghe este biofizician și doctor în bioetică, vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti,...
În acest weekend, două nave fluviale de croazieră aduc la Constanța peste 300 de turiști străini, majoritatea francezi și...
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, sancționat de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente cu 2200 de lei pentru...
Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat în cursul zilei de sâmbătă, 8 iunie, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare...
Începe cel de-al cincilea an al programului Patrula Zero Plastic, prin care WWF - România (Fondul Mondial pentru Natură), cu susținerea unui...
La data de 7 iunie, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac – Postul de Poliție Corbu au fost sesizați cu privire la plecarea...
În contextul desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, respectiv, alegerilor pentru reprezentanții României...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în nouă...
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță că, în baza atribuțiilor și prevederilor legale în vigoare, a stabilit...
Conducătorii auto sunt rugați să evite sâmbătă, 08 iunie, circulația pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între bulevardul I.C. Brătianu...
Antrenorul sibian, Dan Fleșeriu, va antrena echipa de baschet masculin CSM Constanța și în sezonul competițional 2024-2025. El a preluat...
În cursul acestei dimineți, Centrul Maritim de Coordonare MRCC a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare să intervină...
Tehnicienii care au condus echipa de baschet feminin CSM Constanța în sezonul 2023-2024 și au atins două obiective importante vor continua...
În urma informațiilor conform cărora în secțiile de votare din municipiul Constanța vor fi trei urne în loc de cinci, Primăria aduce...
România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal 2024 (competiție organizată în Bosnia) după ce tricolorii au învins...
Fiecare constănțean care va fi prezent la alegerile locale și europarlamentare de duminică va primi cinci buletine de vot. Prin urmare ar fi...
Naționala de fotbal a României a încheiat cu scorul 0-0, partida amicală disputată aseară pe Stadionul Steaua din București, împotriva...
Sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi caldă şi frumoasă. Termometrele vor indica cel mult 33 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar...
De mâine, 8 iunie, se va putea pescui în habitatele piscicole naturale de pe teritoriul RBDD, deoarece se ridică prohibiția generală pentru...