FC Viitorul II are nevoie de o victorie în meciul cu Voinţa Snagov
Publicat de Claudiu Dobrescu, 9 octombrie 2015, 08:44
FC Viitorul II Constanța va disputa după-amiază de la ora 15.00, meciul din etapa a 7-a a Ligii a-3-a la fotbal cu Voința Snagov, ocupanta celei de-a opta poziții.
Formaţia constănţeană antrenată de Cristian Cămui ocupă locul 10 din 13 în clasamentul Seriei a 2-a.
Celelalte partide ale etapei a 7-a vor avea loc sâmbătă de la aceeaşi oră: Delta Dobrogea Tulcea – Dinamo II București; ACS Înainte Modelu – Gloria Popești Leordeni; Viitorul Domnești – Juventus București; CSM Oltenița – CS Tunari; Unirea Slobozia – Petrolistul Boldești.
În această rundă Metaloglobus București stă, deoarece echipa ACS Callatis 2012 Mangalia s-a retras din campionat.