Mini-delta de la Tulcea, gata pe jumătate
Publicat de , 30 septembrie 2015, 19:28
Lucrările de amenajare a mini-deltei de la marginea oraşului Tulcea sunt realizate în proporţie de 50%. Proiectul a bătut pasul pe loc vreme de doi ani, din cauza licitaţiilor contestate, iar lucrările propriu-zise au început în primăvară. Reprezentantul constructorului susţine că lucrările se vor încheia la timp – adică până la finele anului.
Contractul de finanţare pentru renaturarea polderului Zaghen şi realizarea minideltei de la Tulcea a fost semnat în 2012. Acesta are o valoare de peste 62 de milioane de lei, însă dacă lucrările nu se încheie la timp, autorităţile locale vor fi nevoite să dea înapoi aceşti bani.