„O posibilă viziune asupra viitorului omenirii”
Publicat de , 30 septembrie 2015, 21:00
Centrul de Psihologie Dobrogea organizează conferinţa „O POSIBILĂ VIZIUNE ASUPRA VIITORULUI OMENIRII”, susţinută de prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, vineri, 2 octombrie, la ora 17.00, la sala de conferinţe a hotelului IBIS din Constanţa.
Profesorul universitar Dumitru Constantin Dulcan a fost şeful secţiei de neuropsihiatrie din cadrul Spitalului Militar Central, este neurolog, psihiatru, doctor în ştiinţe medicale şi autorul a numeroase cărţi. Cea mai cunoscută este „Inteligenţa materiei”, apărută în 1981, despre care s-a spus pe atunci că ar fi fost demnă de premiul Nobel, prin perspectiva originală. Regimul comunist a blocat cartea, dar ea a fost reeditată după revoluţie şi distinsă, în 1992, cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta”.
Alte cărţi scrise de D.C. Dulcan sunt „Mintea de dincolo”, care abordează experienţele morţii clinice, „În căutarea sensului pierdut”, „Somnul raţiunii”, „Către noi înşine”, „Gândirea omului modern”, „Culmi şi limite”.
Profesorul Dulcan este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale (Academia Americană de Neurologie, Societatea Europeană de Neurologie, Organizaţia Internaţională de Cercetare a Creierului).