România neagă, în continuare, că a găzduit închisori ale CIA
Publicat de Bogdan Comșa, 25 septembrie 2015, 18:05
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, afirmă că, din verificările făcute de România, nu au rezultat probe care să indice că pe teritoriul ţării noastre ar fi existat centre de detenţie ale CIA.
De asemenea, nu există nici date care să arate că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de serviciile secrete americane pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de terorism.
Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea pe care oficialul român a avut-o cu o delegaţie din Parlamentul European, care face o achetă pe această temă în România.
George Ciamba a menţionat că o anchetă judiciară a Parchetului General este în curs.
Acuzaţiile privind centrele de detenţie CIA au mai fost anchetate de Parlamentul European şi în anul 2006.