Ascultă Radio România Constanța Live

Copiii abandonaţi şi-ar putea găsi, mai uşor, o familie

Copiii abandonaţi şi-ar putea găsi, mai uşor, o familie

Publicat de Bogdan Comșa, 16 septembrie 2015, 18:43

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege ce vizează flexibilizarea procesului de adopție, atât în cazul adopțiilor interne, cât și al celor internaționale.

Proiectul de lege propune o serie de dispoziții procedurale care să permită finalizarea unei adopții (pentru toate cele trei etape – declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției) într-o perioadă mai scurtă de timp.

Astfel, termenul de apel în instanța judecătorească va fi redus de la 30 de zile la 10 zile, iar primul termen de judecată va fi în 15 zile de la înregistrarea cererii. În plus, pentru judecarea cererilor de încredințare în vederea adopției, nu va mai fi necesară citarea părților, fiind evitată o durată mare de timp pentru soluționarea dosarelor.

Prin adoptarea acestui proiect, sunt reglementate situațiile în care părinții biologici, legal citați de către instanța judecătorească, refuză să se prezinte la două termene fixate de către instanță, neprezentarea lor fiind apreciată drept refuz abuziv de a consimți la adopție, fapt ce va conduce la declararea copilului ca fiind adoptabil.

Adopția poate fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite, declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă ulterior refuză să semneze declarațiile care ar permite copilului să fie declarat adoptabil.

Pe de altă parte, acolo unde va fi necesar, o comisie rogatorie se poate deplasa la domiciliul părintelui pentru luarea consimțământului acestuia, însă termenul în care aceștia își pot retrage declarațiile conform cărora nu doresc să îngrijească minorul a fost redus de la 60 la 30 de zile.

O altă situație reglementată de prezentul proiect este aceea în care, dacă după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite, pot fi demarate procedurile de adopție.

Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat, astfel încât, la obținerea acestui statut, ca urmare a deciziei unei instanțe de judecată, acesta va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani.

Termenele vor fi reduse și în cazul adopțiilor internaționale, un copil fiind eligibil pentru o astfel de adopție după o perioadă de un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

O altă noutate reglementată prin acest proiect de lege vizează acordarea unui concediu de acomodare, cu o durată de maximum 90 de zile și a unei indemnizații lunare pe durata încredințării în vederea adopției, oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit.

Valoarea indemnizației va fi raportată la indicatorul social de referință (ISR) și va fi în cuantum de 6,8 ISR.

Valoarea indicatorului social de referință este în prezent de 500 de lei. Concediul se acordă în cazul adopției unui copil cu vârsta mai mare de 2 ani, întrucât în cazul copiilor de până la 2 ani, sunt incidente dispozițiile privind concediul și indemnizația lunară privind creșterea copilului.

De asemenea, persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber în limita a 40 de ore/an pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și realizarea potrivirii practice. Timpul liber se va acorda fără afectarea drepturilor salariale.

O altă măsură prevede prelungirea valabilității atestatului de familie adoptatoare de la un an la 2 ani.

În privința realizării potrivirii teoretice, aceasta va fi efectuată în mod obligatoriu la nivel local, de către fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului.

Responsabilul de caz va accesa lista tuturor adoptatorilor înregistrați cu atestate valabile, care au fost identificați ca fiind corespunzători pentru nevoile copilului.

Intrarea în vigoare a legii se va realiza într-un termen de 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, moment estimat ca fiind în cursul anului 2016.

medic unsplash
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 08:49

Sănătatea, în prim-plan la Tulcea – stimulente pentru medicii urgentiști și medicii pediatri

În ședința ordinară din 29 aprilie, Consiliul Local Tulcea a aprobat un proiect care prevede acordarea unor stimulente financiare substanțiale...

Sănătatea, în prim-plan la Tulcea – stimulente pentru medicii urgentiști și medicii pediatri
eoliene - foto - unsplash
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 08:31

AUDIO | Soluții pentru stocarea enegiei

După ce s-au făcut pași importanți în producerea energiilor regenerabile, a venit rândul instalațiilor de stocare a energiei, iar un proiect...

AUDIO | Soluții pentru stocarea enegiei
politia masina ilustrativ
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 08:13

MAI: 43.000 de polițiști la datorie în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi suplimentate la 43.000 în ziua scrutinului din primul tur al alegerilor pentru Președintele...

MAI: 43.000 de polițiști la datorie în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale
AUDIO | Teme de interes pentru Mangalia. Interviu cu viceprimarul municipiului, Paul Foleanu
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 07:38

AUDIO | Teme de interes pentru Mangalia. Interviu cu viceprimarul municipiului, Paul Foleanu

Transportul public de persoane în municipiul Mangalia, organizat de municipalitate, va rămâne gratuit, iar bugetul pentru pachetele cu alimente,...

AUDIO | Teme de interes pentru Mangalia. Interviu cu viceprimarul municipiului, Paul Foleanu
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 07:21

CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea...

CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 20:46

A încetat din viață un fost ministru al Agriculturii

Academia de Științe Agricole și Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Șișești’ a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost...

A încetat din viață un fost ministru al Agriculturii
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 20:29

TULCEA: Consilierii locali au votat pentru dublarea stimulentelor financiare alocate medicilor

Consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat, marţi, în timpul unei şedinţe în plen, dublarea stimulentelor financiare alocate de la...

TULCEA: Consilierii locali au votat pentru dublarea stimulentelor financiare alocate medicilor
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 18:40

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești

Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, două cereri de suspendare și anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6...

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești