Astăzi are loc tragerea la sorţi pentru 16-imile Cupei României
Publicat de Claudiu Dobrescu, 11 septembrie 2015, 08:27
Federaţia Română de Fotbal a stabilit componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a a şaisprezecimilor Cupei României, ediţia 2015-2016, care va avea loc astăzi de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.
În total sunt 32 de echipe, dintre care 18 s-au calificat după victoriile din turul al cincilea iar 14 sunt din Liga 1.
Urna A: FC Steaua, ASA Târgu Mureş, CFR Cluj, Astra Giurgiu, CS Universitatea Craiova şi Petrolul Ploieşti.
Urna B: FC Dinamo, FC Botoşani, Pandurii Târgu Jiu, CSMS Iaşi, FC Viitorul, Concordia Chiajna, FC Voluntari şi ACS Poli Timişoara.
Urna C: FC Viitorul II, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, Bucovina Pojorâta, Rapid CFR Suceava, FCM Baia Mare, Universitatea Cluj, ASA Târgu Mureş II, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, Unirea Brânceni, UTA Bătrâna Doamnă, Ripensia Timişoara, Unirea Tărlungeni, FC Braşov, CS Baloteşti, Academica Clinceni şi ACS Berceni.
Conform regulamentului, se grupează echipe din urna A cu echipe din urna C (6 meciuri) şi, în continuare, echipe din urna B cu echipe din urna C (8 meciuri). Cele patru echipe rămase în urna C se grupează între ele.