Monica Macovei cere reguli pentru o apă de băut mai bună
Publicat de Bogdan Comșa, 10 septembrie 2015, 16:38
Europarlamentarul Monica Macovei solicită Comisiei Europene să propună o directivă privind dreptul la apă curată și la salubritate.
Macovei preia, în acest fel, o iniţiativă cetăţenească denumită Right2Water, care a strâns, la nivel european, aproape două milioane de voturi.
Iniţiatorii vor ca guvernele statelor membre ale Uniunii Europene să asigure apă potabilă şi salubritate pentru toţi cetăţenii.
“Cer Comisiei Europene să respecte dorința celor aproape două milioane de oameni și să vină cu un proiect de Directivă în care să recunoască dreptul omului la apă și integrarea deplină a accesului universal la apă și canalizare în politicile Uniunii” – a susţinut Monica Macovei în şedința plenară a Parlamentului European, în urmă cu două zile.
Europarlamentarul a mai subliniat că statele membre ale Uniunii europene au
obligații foarte importante: (1) trebuie să impună furnizorilor de apă să indice caracteristicile fizico-chimice ale apei pe facturile de apă, (2) să aprobe planuri urbanistice care au fost elaborate în funcție de resursele de apă din locurile respective și, de asemenea, (3) să elaboreze acțiuni imediate pentru igienizarea substanțelor toxice din apa potabilă și pentru îndepărtarea lor.