Vreme caniculară în Dobrogea
Publicat de , 5 septembrie 2015, 08:19
Vremea va fi caniculară, astăzi, în special în vestul Dobrogei, unde disofortul termic va fi unul accentuat. Conform meteorologilor, sâmbătă, 5 septembrie, vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi sudul Moldovei, regiuni care se află sub cod galben de caniculă, unde temperaturile maxime vor atinge pe arii extinse 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Pe litoral, căldura va fi mai suportabilă, în sensul că temperaturile maxime nu vor depăşi 29 de grade Celsius, iar vântul, care va sufla moderat, va mai alina senzaţia de căldură accentuată.
În judeţele Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, aici fiind instituit cod portocaliu. În cursul zilei de duminică, 6 septembrie în sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară.