Fără apă la robinete în cartierele Km 4-5 şi Km 5
Publicat de , 2 septembrie 2015, 11:09
Pentru remedierea unei avarii survenite noaptea trecută, la conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 600 mm din municipiul Constanţa, de pe strada Pandurului, zona intersecţiei cu Şoseaua Constanţei, SC RAJA SA sistează furnizarea apei potabile astăzi, 2 septembrie 2015, în intervalul 11,00 – 18,00. Sunt afectaţi consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Vârful cu Dor – Democraţiei – Comarnic – Fântânele – Şoseaua Mangaliei – Mugurului – Micşunelelor – Comarnic, precum şi abonaţii de la blocurile din cartierul Km 4-5.
Iniţial, echipele de intervenţie RAJA au încercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, dar din cauza debitului de apă foarte mare, a fost nevoie de sistarea furnizării apei către abonaţii deserviţi. Pentru remedierea avariei a fost blocată în zonă şi prima bandă de circulaţie de pe Şoseaua Mangaliei, pe sensul de mers către Gară, în intervalul 09,00 – 19,00. Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, zona a fost împrejmuită şi semnalizată corespunzător. Pentru fluidizarea traficului a fost anunţată şi Poliţia Locală.