Medicii avertizează: cabinetele de familie, aproape inaccesibile pentru bolnavi
Publicat de Bogdan Comșa, 29 august 2015, 19:49
Asociaţia pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie transmite Ministerului Sănătăţii că modul în care vrea să modifice metodologia de examinare a sănătăţii preşcolarilor şi elevilor sunt nerealizabile şi vor spori birocraţia.
Totodată ar putea duce şi la scăderea calităţii actului medical.
Asociaţia consideră că măsurile propuse transferă atribuţiile medicului şcolar către medicul de familie, aglomerând cabinetele în defavoarea bolnavilor.
Printre problemele semnalate sunt şi faptul că vor trebui completate mult mai multe hârtii şi că va fi necesar avizul medicului de familie pentru revenirea în colectivitate după absenţe mai mari de 3 zile.
Redăm, integral, scrisoarea adresată ministrului Sănătăţii:
„Stimate Domnule Ministru,
Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicină de Familie (AREPMF) a luat act de intenţia Ministerului Sănătăţii de modificare şi completare a Ordinului nr. 5298/1668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos.
AREPMF consideră modificările propuse drept nerealizabile, având că rezultate imediate sporirea birocraţiei în cabinetele de medicină de familie şi scăderea calităţii actului medical.
Măsurile propuse în acest proiect minimalizează importantă medicinii şcolare şi transferă atribuţiile medicului şcolar către medicul de familie, fără consultarea prealabilă a celor direct implicaţi şi fără o fundamentare realistă a acestei decizii.
Consultaţiile de triaj epidemiologic şi controalele periodice nu se pot efectua într-o perioada scurtă de timp la nivelul cabinetului de medicină de familie, având în vedere complexitatea şi varietatea serviciilor prestate.
Programările şi accesul pacienţilor la cabinetul de medicină de familie vor fi afectate de aceste servicii medicale solicitate într-o perioada scurtă de timp (luna septembrie).
Astfel, un cabinet de medicină de familie care are înscrişi un număr de 500 de copii preşcolari şi şcolari, va trebui să asigure în luna septembrie o medie de 22 consultaţii preventive pentru intrarea în colectivitate, în condiţiile în care contractul cu Casa de Asigurări prevede un număr total de 20 consultaţii pe zi.
Altfel spus, accesul pacienţilor cu boli acute, subacute sau cronice va fi grav afectat, iar calitatea actului medical se va reduce proporţional cu timpul acordat consultaţiei.
Modificarea actelor pentru intrarea în colectivitate (de la formatul A6 în care se completau doar concluziile examenului de bilanţ şi antecedentele patologice, la 3 pagini A4 la care se adaugă şi adeverinţă de vaccinări) presupune un consum de muncă, timp şi personal de care cabinetele de medicină de familie nu dispun.
Revenirea în colectivitate după absente mai mari de 3 zile nu trebuie să fie condiţionată de avizul epidemiologic eliberat de medicul de familie, triajul epidemiologic realizându-se zilnic în cabinetele de medicină şcolară. O astfel de măsură aglomerează sala de aşteptare a cabinetelor de medicină de familie, crescând riscul transmiterii unor boli infecţioase.
AREPMF susţine promovarea unui stil de viaţă sănătos şi prevenirea bolilor infecţioase prin vaccinare şi consideră necesare unele măsuri administrative pentru situaţiile epidemiologice speciale. Propunerile făcute de către colegii noştri, medici de familie cu practică pediatrică, vor fi centralizate şi aduse la cunoştiinţă decidenţilor, astfel încât promovarea unui stil de viaţă sănătos şi controlul bolilor infecţioase, să fie obiective realizabile în societatea în care trăim.
Dr. Valeria Herdea”
Preşedinte AREPMF