Evoluţie în dosarul jurnaliştilor răpiţi. Mohammad Munaf, adus în România
Publicat de Bogdan Comșa, 27 august 2015, 16:45
Unul dintre personajele importante în episodul răpirii jurnaliştilor români în Irak, Mohammad Munaf a fost adus, joi, în România şi se află în prezent în custodia Poliţiei Române, anunţă Administraţia Prezidenţială.
“Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia.
Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi.
Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești.
Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului.”