Evenimentele de la 23 august, trăite şi povestite de un soldat de rând
Publicat de Bogdan Comșa, 23 august 2015, 14:06
Momentul istoric de acum 7 decenii, atunci când Regele Mihai a hotărât ca Romania să întoarcă armele împotriva Germaniei a fost poate cea mai grea încercare pentru militarii de rând, care au fost puşi în faţa unui scenariu nemaiîntâlnit, aproape neverosimil.
Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de la Palatul Regal a bulversat majoritatea militarilor care s-au trezit în situaţia absurdă de a lupta împotriva aliaţilor germani de pana atunci, şi de a se preda în multe situaţii fără rezistenţa armatei ruse, care în multe situaţii s-a comportat ca un ocupant şi nu ca un aliat.
Unii militari aflaţi încă pe frontul de est în Basarabia, au fost fugăriţi de ruşi şi aruncaţi în prizonierat chiar şi după armistiţiu. Alţii, aflaţi pe teritoriul românesc, au fost obligaţi să accepte condiţii umilitoare şi obligaţi să se expună unor riscuri de cele mai multe ori inutile. Şi a mai fost un număr însemnat de ofiţeri care se aflau în acel moment la cursuri în Germania şi care au fost arestaţi şi trimişi de nemţi în lagare până în luna mai 1945.
Veteranul de război Ion Condrache din comuna Matca de lângă Tecuci face parte dintr-o comunitate în care mai traiesc cel puţin 20 de foşti soldaţi şi ofiţeri cu vârste cuprinse astăzi între 90 şi 99 de ani, oameni care au făcut războiul în linia întâi, majoritatea fiind mutilaţi şi invalizi de război în urma bătăliilor de la Ţiganca, Bucureşti ori Oarba de Mureş, dar şi mai departe pe frontul de vest.
Ion Condrache este unul dintre puţinii din generaţia lui de front care nu a suferit nici măcar o zgârietură în război, deşi a trecut prin multe situaţii limită, ca şofer pe automobile militare. La 71 de ani de la momentul 23 august, moment despre care se zice că ar fi scurtat războiul cu peste 6 luni, vă invit să aflăm povestea unor soldaţi aflaţi aproape de graniţa României cu URSS, în zilele istorice ale întoarcerii armelor împotriva Germaniei hitleriste.
Ion Condrache: Când s-a făcut tratatul de 23 august eram la Galaţi. De la Galaţi am plecat spre Tecuci. Am primit ordin, s-a oprit toată trupa şi am trecut pe la Şăndreni. Acolo erau nişte nemţi, la pod, nu ne dădeau voie să trecem. Am avut un soldat care ştia germana şi încă şapte limbi. L-am îmbrăcat în uniformă românească de maior şi a mers să vorbească cu santinela de la pod. Le-a spus că trebuie să treacă trupa pe partea cealaltă ca să punem tunurile în bătaie. Nu a fost aşa.
Am mers spre Brăila. Nu am intrat în Brăila, am mers spre dreapta în Bărăgan. Am primit ordin să dezarmăm nemţii. Nu puteai să-i dezarmez. Erau înarmaţi până în dinţi, iar noi eram cam 100 de păduchioşi. Păduchioşi eram noi, eram plini de păduchi. Luni de zile nu ne-am dezbrăcat, nu ne-am spălat. Am încercat dar nu am putut. Am mers până aproape de Urziceni. Acolo am ajuns înaintea lor.
A venit Corpul 72 GIARMATA care cred că avea cam 200 – 300 de tancuri. Pe tanc erau soldaţi cu bandă de cartuş până în gât, grenade erau peste tot. Pe marginea satului erau liziere de salcâmi şi acolo au oprit. Mai erau până în sat 500 de metri. Noi ne uitam cu binoclu cum bagă pe ţevă. Au desfăcut tunul, un tun terestru de 75 în mijlocul străzii. Ne uitam “ Domnule comandant uite îl bagă pe ţeavă”, cum au băgat pe ţeavă au şi tras. Noi la 500 de metri, eram în marginea satului. Domnule îţi spun drept! Am fugit, am lăsat şi maşina, am lăsat tot şi am fugit. Am picat într-o groapă, dar nu adâncă, acolo erau două femei, dar groapa era largă doi pe doi. Când au tras ei şapte lovituri, sapte lovituri au tras, au lovit casele şi am început şi noi să tragem. Eram puşi pe poziţie. Generalul german a ridicat un cearşaf alb că se predă. Acela care ştia germana de la noi l-am îmbracat iar maior şi cu un stag alb într-o maşină cu şenile, cu încă un maior au plecat la generalul german. Au stat de vorbă şi le-a zis “Ne dai voie să trecem spre Urziceni. Dacă nu ne dai voie eu cu toate tancurile fac praf aici”. I-am lăsat să treacă, trei ore ne-am uitat la ceas, mii de nemţi au trecut.
Cristian Dumitraşcu: Înainte de întoarcerea armelor aţi luptat împreună, nu a fost ciudată schimbarea asta?
Ion Condrache: Am primit ordin de la ruşi, domnule.
Cristian Dumitraşcu: Cum a fost primul impact cu ruşii?
Ion Condrache: Când au venit…ruşii au avut pactul făcut la Yalta, să treacă ruşii prin România, să nu facă niciun rău…dar ei mai greşeau, mai greşeau, mai luau câte un purcel. Am stat într-o comună aproape de Slobozia, o lună de zile, în refacere.
Este o gară la Slobozia la Ciorăşti, ne-am îmbarcat la tren, am trecut prin Ploieşti, dă-i drumul la Braşov şi ne-am oprit la Mediaş. Ne-am dat jos cu tot, cu maşini, cu armata noastră, care venea din răsărit. Că spuneau: “ Noi avem ceva armată, dar nu-i specializată”.
Când am ajuns la ceas de noapte acolo, pe poziţie erau nişte ostaşi prăpădiţi. Când am intrat noi, armat specializată, le-am spus să aibă răbdare să ne punem pe poziţie. Ne-am dus cu armament, nu jucărie! Tot nemţesc. Au vrut să ni-l ia, dar băiatul care ştia limba lor le-a spus:
– Am dat vagoane de grâu pentru arma aceasta, e arma noastră!
– E făcută la voi?
– E făcută!
– Dar e plătită, nu ai voie să o iei.
Şi nu au luat-o, nu s-au apropiat de armanet. Acolo la Oarba de jos, vă spun drept, am trecut la ofensivă şi 15 zile nu am înaintat o palmă, dar călcai pe morţi. Ei erau sus pe munte, noi jos. Ei bateau la Turda, noi băteam mai jus spre Târgu Mureş. Am mutat poziţia de la Oarba de jos la Cucerdea. Au murit săracii acolo, cimitire întregi. Mergând noi de acolo de la Cucerdea, iar am mutat poziţia la Câmpia Turzii.
Ne-am adunat acolo cred că 10 divizii de armată şi ruşi şi noi şi am început ofensiva într-o dimineaţă, la ora şapte punct, ne uitam la ceas. Am bătut domnule trei ore încontinuu am bătut cu tunurile, iar când am început să înaintăm nemţii erau plecaţi de câteva ceasuri înainte, au dispărut.
Când am început să înaintăm noi dădeam de sate, de oameni, de civili şi întrebam: Nemţii? Ehe!!! Au plecat de la doisprezece noaptea şi noi am bătut dimineaţa.