Dascălii cer majorări suplimentare la salarii
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 august 2015, 17:00
Profesorii cer mai mulţi bani.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vrea o majorare de cel puţin 15%, pe lângă cele 10% pe care cadrele didactice le primesc sigur.
După creşterea de 5%, care va fi aplicată din septembrie, învăţătorii şi profesorii debutanţi vor avea puţin peste salariul minim pe economie care e acum de 1.050 de lei.
Leafa minimă va creşte însă, de la 1 ianuarie, la 1.200 de lei. Iar cadrele didactice aflate la începutul carierei ar fi plătite la fel ca un muncitor necalificat, conform calculelor sindicatelor.
Sindicaliştii cer ca majorările suplimentare să fie stabilite până la sfârşitul anului.
Sursa – stiri.tvr.ro