UPDATE: Copil înecat la Saturn, în piscina hotelului
Publicat de Bogdan Comșa, 19 august 2015, 21:49 / actualizat: 20 august 2015, 13:02
Un copil de 5 ani este resuscitat la această oră (21.40), după ce a căzut în piscina hotelului Afrodita din staţiunea Venus.
Vom reveni cu amănunte.
––––-
Update: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă ne-au declarat că este vorba de un băieţel de 5 ani, care, lăsat nesupravegheat, cel mai probabil, a intrat sau a căzut în piscina hotelului, de unde nu a mai reuşit să iasă.
Medicii sosiţi la faţa locului au început manevrele de resuscitare pe care le-au continuat şi pe durata transportului la Spitalul Judeţean Mangalia.
În prezent (ora 21.55), procedurile continuă la secţia de Primiri Urgenţe a spitalului.
Protocolul prevede ca manevrele de resuscitare să fie efectuate, în cazul copiilor, timp de 60 de minute, iar la adulţi, pe durata a 40 de minute.
Din primele informaţii, reiese că victima este unicul copil al unei familii sosite în concediu la mare.
––––
Update 2: Din nefericire, copilul a fost declarat decedat, după zeci de minute de manevre de resuscitare.