Brăţara de vacanţă, pe plaja din Mamaia
Publicat de Bogdan Comșa, 19 august 2015, 17:35
Brăţara de Vacanţă ajunge vineri din nou pe plaja din staţiunea Mamaia.
În cadrul campaniei „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa”, voluntarii de la Crucea Roşie vor împărţi copiilor sub 7 ani brăţări de vacanţă şi jucării de plajă.
Părinţii pot trece pe ele elemente de identificare pentru a face mai uşoară găsirea copilului dacă se rătăceşte pe plajă.
De la începutul campaniei, au fost distribuite 25 de mii de brăţări pe litoral şi în Delta Dunării, dar şi hărţi turistice realizate de I-Tour.
În cazul în care vremea nu va permite, acţiunea va fi reprogramată duminică.
Proiectul Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa -Braţara de Vacanţă se va derula până la 1 septembrie, în toate staţiunile de pe litoral şi în Delta Dunării.