Festivalul de film „Anonimul” revine în Deltă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 august 2015, 09:07
Ediția din 2015 a festivalului de film „Anonimul” se va desfășura în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, între 17 și 23 august.
Aceasta este cea de-a 12-a ediție dedicată filmului independent. Anul trecut, în premieră, festivalul a avut loc la București deoarece, potrivit organizatorilor, complexul din Sfântu Gheorghe, unde avea loc manifestarea, era în renovare.
Festivalul „Anonimul” include o selecție de lungmetraje și scurtmetraje, care au concurat pentru premii acordate în urma votului publicului, dar și proiecții speciale și concerte.
The Lobster, in regia lui Yorgos Lanthimos, castigator al Premiului Juriului la Cannes in acest an, deschide editia a XII-a a Festivalului de Film Independent ANONIMUL. Din distributie fac parte actori precum: Colin Farrell, Rachel Weisz, John C. Reilly, Lea Seydoux si Angeliki Papoulia.
In The Lobster, intr-un viitor apropiat, in Oras, oamenii singuri sunt arestati si dusi la Hotel. Ei sunt obligati sa-si gaseasca o pereche in 45 de zile, altfel vor fi transformati intr-un animal pe care ei si l-au ales si vor fi trimisi in Padure. David evadeaza de la Hotel in Padure si se indragosteste, desi acest lucru este interzis.
Regizorul grec este cunoscut publicului ANONIMUL dupa ce in 2012 filmul sau Alps a fost proiectat in cadrul Competitiei de Lungmetraj ANONIMUL IX.