Turişti lăsaţi pe drumuri în staţiunea Mamaia
Publicat de , 11 august 2015, 17:05
Un nou caz de turişti lăsaţi pe drumuri, deşi şi-au achitat locurile de cazare în avans.
De data aceasta, s-a întâmplat în Mamaia, unde doi turişti care îşi făcuseră rezervare la un hotel de două stele au aflat la recepţie că nu pot fi cazaţi.
Agenţia din Galaţi, de la care cei doi au cumpărat concediul, a avut conturile blocate şi nu a trimis mai departe banii pe care i-a încasat pentru pachetul de cinci nopţi, adică 1.200 de lei.
Cei doi sunt sunt hotărâţi să depună plângere la ANPC, iar ca să nu-şi rateze în totalitate vacanţa, au plătit încă o dată cazarea.
Dacă se va dovedi că agenţia este vinovată, aceasta riscă o amendă cuprinsă între 2.000 si 20.000 de lei.