Pompierii care au intervenit în incendiul de la Restaurantul „Beirut”, cercetaţi penal
Publicat de Adina Sîrbu, 11 august 2015, 08:29
Pompierii de la ISU ‘Dobrogea’ care au intervenit în incendiul de la restaurantul ‘Beirut’ în urmă cu un an şi jumătate sunt cercetaţi penal.
Ancheta declanșată împotriva lor a fost disjunsă de Parchetul General din dosarul principal, în care zece inculpați au fost deja trimiși în judecată.
Angajații MAI vor fi audiați de Parchetul Militar, fiind învinuiţi pentru că nu au intrat în restaurantul în flăcări să le salveze pe cele trei artiste care se aflau în vestiar şi au murit carbonizate.
Trupurile fetelor au fost scoase dintre dărâmături abia după ce incediul a fost lichidat.
Pe pompieri îi incriminează declarația unui martor care susține că a vrut să dea o mână de ajutor, însă angajații ISU l-au asigurat că nu mai e nimeni în clădire.
Flăcările au pornit de la instalația de gaz, montată în bucătărie.