STEAGUL ROŞU este menţinut în sudul litoralului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 august 2015, 09:53
Salvamarii menţin steagul roşu în sudul litoralului, pentru că marea este în continuare agitată, iar curenţii puternici.
Au fost zile de coşmar pentru salvatori, care s-au luptat cu valurile, dar şi cu inconştienţa turiştilor.
Bilanţul victimelor Mării Negre spune tot: 8 persoane au muriţ iar alte zeci au fost salvate de la înec de medici şi salvamari.
În Năvodari, Mamaia şi Constanţa a fost înregistrată o singură persoană dispărută în mare şi niciun caz de înec, datorită eforturilor uriaşe ale salvamarilor, care au intervenit în 50 de cazuri, reuşind să-i salveze pe turiştii aventuroşi de la înec.
În schimb, în sudul litoralului, marea învolburată a făcut victime la Costineşti, Neptun, Olimp, Mangalia şi Vama Veche, iar zeci de persoane au fost scoase din valuri în ultimul momenţ în urma unor intervenţii extrem de dificile ale salvamarilor.