52 de persoane din Măcin au ajuns la Urgenţă
Publicat de , 27 iulie 2015, 16:02 / actualizat: 27 iulie 2015, 19:04
52 de persoane angajate la o fabrică de confectii din localitatea Măcin, judeţul Tulcea, au avut nevoie de îngrijiri medicale, astăzi, după ce au inhalat o substanţă folosită la dezinsecţie.
Cazul vine după ce, sâmbată, 42 de persoane au sunat la Ambulanţă acuzând dureri de cap, senzaţie de sufocare, amorţeli şi furnicături.
În cursul zilei de vineri, societatea a facut o dezinsecţie în incinta fabricii, iar prefectul Marin Bădiţă a declarat că nu substanţa folosită a fost cauza problemelor apărute, ci faptul că angajaţii nu s-au protejat.
O echipă specializată a Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă a fost solicitata pentru a efectua analize.
Fabrica a fost închisă până la remedierea problemelor.