Cod galben de caniculă în Dobrogea
Publicat de Florentina Stan, 18 iulie 2015, 17:04
Un val de căldură şi disconfort termic accentuat cuprinde România.
Mâine şi luni, va fi cod galben de caniculă în toată ţara, ceea ce înseamnă că temperaturile vor depăşi frecvent 35 de grade şi local se vor atinge 38 de grade.
Medicii ne recomandă să evităm expunerea prelungită la soare, să bem multe lichide, să evităm efortul fizic şi să mâncăm legume şi fructe.
Ei spun că epuizarea cauzată de caniculă apare după câteva zile de călduri excesive şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţia de slabiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie.
Aceste stări pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase, consumul de lichide, însă dacă simptomele continuă, trebuie solicitat ajutorul medicului.