Năvodari: Hoți prinși în flagrant
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iulie 2015, 11:45
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii George Adrian Sandu, Georgian Ionuţ Ciocoiu, Marius Liviu Dudulică şi Gheorghe Gigel Ionescu, cercetaţi în stare de reţinere, primul pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar următorii pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.
Din probele administrate până în acest moment, în cauză s-a reţinut că sâmbătă, în jurul orei 04.00, inculpaţii s-au deplasat în oraşul Năvodari, pe strada Midiei, la un bloc, cunoscând faptul că persoana vătămată P.J., proprietara unui apartament din blocul respectiv, nu locuieşte efectiv în acest apartament, au profitat de faptul că uşa de acces în bloc era deschisă, au pătruns pe casa scării, unde inculpatul Gheorghe Gigel Ionescu a rămas la parterul blocului pentru a asigura paza, în timp ce ceilalţi trei inculpaţi au urcat scările până la etajul IV, au utilizat scara de incendiu şi au urcat pe acoperişul blocului, forţând uşa de acces.
Aici, inculpaţii Ionuţ Ciociu şi Marius Dudulică au rămas să asigure paza, iar inculpatul George Sandu, cu ajutorul unui ham, a coborât până în dreptul balconului aparţinând persoanei vătămate, ale cărui ferestre erau rabatate, a forţat una dintre aceste ferestre şi a pătruns în interior cu intenţia de a sustrage bunuri. Numai că tot planu lor şi eforturile s-au dovedit a fi în zadar, pentru că au fost prinşi în flagrant de poliţişti, alertaţi prin 112 de un locatar care a surprins scena.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.